Acasă Administrație publică Iată care sunt cele șase noi sensuri unice de circulație care vor...

Iată care sunt cele șase noi sensuri unice de circulație care vor fi instituite în municipiul Vaslui

0

de Simona MIHĂILĂ

Modificări în regimul de circulație rutieră în municipiul Vaslui, începând chiar de la finalul acestui an. Conducerea Primăriei Vaslui a decis instituirea a șase noi sensuri unice de circulație, acestea urmând a primi și aprobarea consilierilor vasluieni, care se vor întruni în ședință ordinară joi, 25 noiembrie.

Potrivit declarației primarului Vasile Pavăl, necesitatea noilor sensuri unice s-a impus pentru fluidizarea traficului rutier, tot mai anevoios de la o zi la alta din pricina creșterii considerabile a numărului de mașini.

”Comisia de reglementare a circulație pe drumurile publice, constituită prin dispoziția primarului, a avut ca temă și fluidizarea și instituirea unor măsuri de fluidizare a traficului pe drumurile publice. Comisia a preluat și analizat atât constatările membrilor comisiei în urma deplasărilor pe teren, cât și sesizările cetățenilor. Prin această măsură, care impune circulația pe un singur sens, vor fi create locuri de parcare pe partea stângă a străzilor respective, cât și o fluidizare crescută a traficului”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre.

Crearea celor șase noi sensuri unice de circulație a obținut și avizul Biroului Poliției Rutiere Vaslui, care a impus și o serie de condiții. Poliția a cerut, printre altele, semnalizarea noilor sensuri, precum și montarea indicatoarelor rutiere, pe cât posibil, în afara trotuarelor.

Iată lista celor șase sensuri unice de circulație care vor apărea în municipiul Vaslui, în scurt timp:

  • Str. Cazărmii, de la intersecția cu str. Dimitrie Bolintineanu si str. Ardealului (în dreptul blocului 439) până la intersecția cu str. Slt. Ioanesi Adrian (bloc 437), cu sensul de circulație spre str. Slt. Ioanesi Adrian;
  • Str. Salcâmilor, din dreptul Poliției Municipale Vaslui, până la intersecția cu str. Cornișei, cu sensul de circulație spre str. Cornișei;
  • str. Livezilor, de la intersecția cu str. Cornișei până la intersecția cu str. 1 Decembrie, cu sensul de circulație spre 1 Decembrie;
  • Str. Vasile Alecsandri, aleea dintre blocurile 138 și 139, din dreptul blocului 139 scara A, până la intersecția cu str. Dimitrie Bolintineanu, cu sensul de circulație spre str. Dimitrie Bolintineanu;
  • Str. Costache Negri, din dreptul blocului 94 până la intersecția cu Str. Gheorghe Racovița, cu sensul de circulație spre str. Gheorghe Racoviță – Bazar;
  • Str. Gheorghe Racoviță, începând din dreptul Centrului de zi „Bucuria” până la intersecția cu Str. Spătar Angheluță, cu sensul de circulație spre str. Spătar Angheluță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.