Acasă Politic ”La 100 de cazuri ieșeam din casă cu declarații pe propria răspundere,...

”La 100 de cazuri ieșeam din casă cu declarații pe propria răspundere, la 2.000 de cazuri am avut alegeri”

0

Deputatul Daniel Olteanu (ALDE) trage un semnal de alarmă în privința neputinței Guvernului PNL de a manageria criza sanitară pricinuită de pandemie, precum și de stopa creșterea vertiginoasă a numărului de morți.

”Vă place „platoul” care ni se servește? La 100 cazuri de Coronavirus eram pe „platou”, la 500 eram tot pe „platou”, la 1000 eram tot pe „platou”, iar la 3500 ni se transmite „sperăm să rămânem pe platou”! Din platou în platou, am ajuns la 5.500 decese. Suntem, de ceva timp, locul 1 în Europa la numărul deceselor raportat la numărul de infectări!”, a scris deputatul Olteanu pe peretele său de socializare.

Deputatul ALDE critică și imprudența de care au dat dovadă guvernanții liberali atunci când au decis să nu amâne alegerile locale. Voia li s-a împlinit, iar astăzi poporul trage ponoasele:

”La 100 cazuri pe zi, ieșeam din casă cu declarații pe proprie răspundere și internam asimptomaticii cu forța și cu Poliția, amendându-i usturător dacă nu vor! Acum le transmitem asimptomaticilor să stea acasă!

La 2000 cazuri / zi am avut alegeri, favorizând transmiterea comunitară a Coronavirusului și sufocând spitalele! Sute de mii de oameni în campanie în toată țara, vedeți imaginile de după alegeri cu mii de oameni pe străzi, în aglomerație, sărbătorind „victoria” la Timișoara sau Sângeorz-Băi! Deloc întâmplător, avem record de infectări și record de decese, la două săptămâni după alegeri! Oameni sacrificați pe altarul alegerilor.

Ultima gogomănie pe care am auzit-o: „soluția pentru a scădea numărul de infectări e să facem mai puține testări, am sărit calul cu testările”! Asta în condițiile în care testăm sub jumătate din cât testează țările UE și, mai grav, NU TESTĂM CONTACȚII bolnavilor de Covid-19, ceea ce e șocant!

Imaginați-vă o comună întreagă, mai mare decât Puiești sau Dragomirești, rasă complet de pe hartă! Atâtea victime „colaterale” a făcut eșecul Guvernului PNL în a gestiona criza declanșată de Coronavirus, la 7 luni de la confirmarea primului caz de Covid-19 în țara noastră, iar numărătoarea continuă.

Între timp, liderii PNL dau asigurări că au situația sub control și că pot organiza fără probleme alte alegeri, pe care și le doresc cu disperare.

Cu focare neidentificate și neizolate la timp, cu județe carantinate, cu școli închise total sau parțial, cu spitale suport care nu mai au locuri la ATI pentru bolnavii de Covid-19, cu firme închise, unele, definitiv, NU, PNL NU are situația sub control!

Opriți minciuna! Nu puteți gestiona Criza Coronavirus, a expirat timpul pentru ratări, iar păcălelile voastre nu-i vindecă pe românii care s-au infectat!

Avem transmitere comunitară extinsă și un PNL paralel cu realitatea, pentru care voturile sunt mai importante decât sănătatea oamenilor.

Avem un Guvern laș, care dă vina pe români că nu se protejează îndeajuns pentru a-și masca propria incompetență în a-și apăra cetățenii și a lua cele mai bune măsuri din punct de vedere sanitar, social și economic.

Avem un deficit uriaș de încredere în societate, cauzat de autorități care toarnă zilnic gaz pe foc și care, prin mesaje aiuritoare, contradictorii, i-au îndepărtat pe mulți de solidaritate și de prevenție.

Dacă luăm în calcul ce scrie presa, o săptămână de spitalizare completă pentru un bolnav de Covid-19 costa în aprilie aproape 170.000 lei (exemplul este din Câmpina, detalii aici: https://www.zf.ro/…/cat-costa-sa-fii-bolnav-de-covid-sapte-…). Dacă ne gândim la cei 5535 români răpuși de Coronavirus, la drama familiilor care și-au pierdut apropiații, la teama și dezbinarea care plutesc în aer, incompetența PNL ne costă pe toți. Nu doar vieți și bani, ci și ziua de mâine.

PNL sapă în continuare tranșee în țară, crezând că așa poate ajunge la urna cu voturi”, a mai scris deputatul Daniel Olteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.