Acasă Administrație publică Lovitură de teatru! Candidații PNL, PMP și Pro România din Mălușteni au...

Lovitură de teatru! Candidații PNL, PMP și Pro România din Mălușteni au renunțat la cursa pentru fotoliul de primar în ultima zi de depunere a candidaturilor și au trecut în bloc la ALDE

1

de Simona MIHĂILĂ

O lovitură de teatru unică în ultimii 30 de ani în județul Vaslui a avut loc în comuna Mălușteni, unde candidații PNL, PMP și Pro România au renunțat la cursa pentru funcția de primar al comunei și au trecut, în bloc, la ALDE.

Cei trei s-au răzgândit în ultima zi de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral de Circumscripție (18 august), așa încât partidele din care făceau parte au rămas fără candidat la primărie.

La alegerile de pe 27 septembrie, bătălia pentru fotoliul de primar se va da între două partide: PSD și ALDE, reprezentate de Aurel Gherghescu, respectiv Mirel Balaban.

Un asemenea scrutin electoral, cu doar două formațiuni politice în competiție, nu a mai avut loc niciodată, după Revoluție, în județul Vaslui.

Deși, la prima vedere, ar părea un front comun al partidelor majoritar de dreapta împotriva PSD, totuși decizia candidaților a fost pe cont propriu, această strategie nefiind voința partidelor din care făceau parte.

Marius Bolgariu (PNL), Ticu Dogaru (PMP) și Valeriu Gîlea (Pro România) erau persoanele desemnate de partide să se bată pentru fotoliul de primar al comunei Mălușteni. Aveau dosarele de candidatură pregătite pentru validare, dar, în ultima zi de depunere la BEC, s-au sucit la 180 de grade, după ce au aflat că Mirel Balaban, unul dintre cei mai influenți oameni din comună, apicultor renumit în județul Vaslui, va participa la alegeri din partea ALDE.

După câteva ore de discuții și negocieri inițiate de Balaban, cei trei candidați împreună cu Dumitru Macovei, președintele PNL Mălușteni, au demisionat din partidele lor și s-au înscris la ALDE, hotărâți să îl sprijine pe omul de afaceri.

Toți patru se regăsesc acum pe poziții eligibile în lista ALDE pentru Consiliul Local (CL) al comunei Mălușteni.

Mirel Balaban a fost membru PNL timp de aproape 30 de ani, până în 2018, când a fost exclus din partid de Nelu Tătaru, președinte al organizației județene a PNL (actual ministru al Sănătății), la un loc cu mai mulți membri marcanți ai PNL, printre care și primari de comune. La baza excluderii a stat exclusiv sprijinul lor neascuns pentru deputatul Daniel Olteanu, alt fost membru PNL, forțat de Tătaru să plece din partid.

Nu îi puteam face față domnului Balaban. Mai bune alături de el”

Exclus din PNL, Balaban nu și-a pierdut respectul în comună. Dimpotrivă, după cum s-a demonstrat zilele acestea, inclusiv competitorii politici au simțit că e cazul să îi facă loc și să se așeze în spatele lui.

Cel mai puternic candidat din comuna noastră a fost și va rămâne domnul Balaban. Domnul Tătaru a insistat să candidez eu. I-am spus că asta nu se poate. Principalul motiv este că nu-i pot face față domnului Balaban. Tătaru a vrut să avem candidat propriu cu orice preț. L-am pus pe domnul Marius Bolgariu, dar ca să și câștige, în comuna Mălușteni, nu se poate. PSD nu va putea fi învins dacă partidele de dreapta rămân dezbinate. Am insistat la domnul Tătaru să lase orgoliile. Nu a vrut. Pentru mine, orgoliile nu sunt importante, la vârsta pe care o am. Noi trăim în comuna asta, nu domnul Tătaru”, ne-a declarat Dumitru Macovei, până de curând președinte al PNL Mălușteni.

Valeriu Gîlea, candidatul Pro România, crede, de asemenea, că o șansă mai mare ca PSD să dispară din comuna nu exista: ”Poate că mi-am supărat șefii de partid, îmi pare rău pentru acest lucru, dar cel mai important pentru mine nu este ca partidul să existe de umplutură la alegeri, ci să fac ceva util pentru concetățenii mei. Alăturându-mă domnului Balaban, dau o șansă comunei mele care nu mai are nici popă, nici doctor, absolut nimic, din cauza pesediștilor.

Mirel Balaban, candidatul ALDE, ne-a declarat că se simte onorat de încrederea pe care i-o acordă colegii săi.

A fost și pentru mine oarecum neașteptat, dar sunt bucuros că am parte de această susținere. Partidele nu or fi înțeles, dar acești oameni știu că nu ne-ar fi ajutat cu nimic ca voturile anti-PSD să ajungă în atât de multe direcții. Mai bine ajung în aceeași urnă. Dacă PNL nu a fost în stare să le păstreze, acum poate că domnul Tătaru se va trezi la realitate. Și va înțelege că fără oameni valoroși în jurul lui, și el este nimic”, a spus Mirel Balaban.

Comuna Mălușteni a fost condusă, timp de aproape patru mandate, de aceeași persoană: Liviu Postolachi, de la PSD. Acesta a rămas fără scaunul de primar după ce ANI l-a declarat incompatibil.

Locul i-a fost luat de viceprimarul Aurel Gherghescu, primarul interimar al comunei și actual candidat al PSD. Chiar dacă va câștiga alegerile împotriva lui Mirel Balaban, sunt șanse serioase ca acesta să nu se bucure prea mult de funcție. La rândul lui, a fost declarat incompatibil de ANI. A pierdut în fața tuturor instanțelor de judecată, ultima care a rămas să se pronunțe fiind Curtea Supremă de Casație și Justiție.

1 COMENTARIU

  1. Cu această ocazie poate o să primim și noi titlurile de proprietate pt care am făcut nenumărate cereri și nu am primit nici un răspuns.Doamne ajuta! Tetoianu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.