Acasă Infracțional O bătrână din Târzii, decedată după ce a fost lovită de o...

O bătrână din Târzii, decedată după ce a fost lovită de o căruță

0

O femeie în vârstă de 83 de ani, din localitatea Târzii, comuna Oltenești, și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o căruță condusă de un bărbat băut.

Accidentul s-a petrecut miercuri seară.

”Din primele cercetări efectuate, se pare că, un vehicul cu tracțiune animală care se deplasa, în galop, pe un drum în pantă, ar fi acroșat o femeie, în vârstă de 83 de ani, din localitatea Târzii, care se deplasa pe partea stângă a drumului comunal.

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul persoanei vătămate.

În momentul producerii evenimentului, în vehicul nu se afla nicio persoană. Premergător producerii evenimentului, conducătorul vehicului cu tracțiune animală, bărbat în vârstă de 51 de ani, din Târzii, ar fi scăpat de sub control vehiculul.

Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul”. n-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.