Acasă Infracțional Percheziții la Primăria Stănilești într-un dosar de abuz în serviciu, fals și...

Percheziții la Primăria Stănilești într-un dosar de abuz în serviciu, fals și uz de fals. Primarul comunei: ”A fost făcută o reclamație” (VIDEO)

0

Agitație mare în această dimineață în comuna Stănilești, acolo unde mascații au descins la Primărie și la domiciliul unor agenți economici.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.

”Se efectuează 3 percheziții domiciliare, la adrese din localitatea Stănilești, județul Vaslui, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Contactat de reporterii Ziarului Obiectiv, Găbișor Tofan, primarul comunei Stănilești, a încercat să pară calm și să transmită ideea că nu se întâmplă nimic grav: ”Nuu, nu au fost percheziții. Niște domni de la poliție ne-au cerut niște documente și le-am pus la dispoziție. Un cetățean a făcut o reclamație. Dar eu nu știu despre ce este vorba, ceva despre niște achiziții. Dar funcționarii de la birourile vizate sunt cei care știu. Eu nu știu, acum mă duc la Vaslui să văd despre ce este vorba”.

Declarația primarului în care neagă perchezițiile contrazice comunicatul poliției, dar și imaginile filmate care arată clar descinderea în forță a luptătorilor SAS și panica funcționarilor din primărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.