Acasă Local Pirotehnicienii – geniştii cu vocaţie. ”Noi nu putem greşi decât o dată”

Pirotehnicienii – geniştii cu vocaţie. ”Noi nu putem greşi decât o dată”

0

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui are în structurile operative şi o echipă de pirotehnicieni a căror misiune principală este asanarea, pe teritoriul judeţului Vaslui, a muniţiilor şi explozivilor rămase neexplodate de pe timpul războaielor.

Muniţia este descoperită de obicei primăvara, pe timpul muncilor agricole, a lucrărilor de construcţii, dar au fost şi situaţii în care bombele au fost aduse cu balastul din zona oraşului Roman. Din fericire, primăriile fac instructaje periodice cu populaţia şi îi anunţă despre acest pericol şi măsurile de comportament.

Mărturii ale specialiștilor ISU despre meseria de pirotehnist

Este meseria în care tot timpul vei fi ucenic. Pirotehnia este meseria celor curajoşi şi foarte bine pregătiţi. La o manipulare necorespunzătoare, oricare dintre elementele de muniţie ar putea să explodeze provocând moartea sau rănirea persoanelor aflate pe o rază de până la un kilometru”.

”Este o specializare foarte frumoasă, dar şi foarte periculoasă. Împreună cu echipajul verificăm întotdeauna înainte. Nu există rutină în meseria asta; orice neglijenţă poate pune în pericol viaţa ta şi a colegilor”.

”De 15 ani de când practic această specializare, consider armata este o meserie vocaţională. Când alegi să devii militar trebuie să ai chemare. Şi vâd în jurul meu că toţi cei care au vocaţie, indiferent ce sarcini zilnice primesc, acceptă cu plăcere, pentru a-şi descoperi alte limite, ale cunoaşterii, pregătirii fizice şi rezistenţei la stres.”

După ce a a participat la sute de intervenţii, genistul va spune că, de fapt, “în munca de pirotehnist trebuie să ai 60% pricepere şi 40% o relaţie bună cu Dumnezeu. De ce? Pentru că noi nu putem greşi decât o dată”.
E normal să ne fie teamă. Cei care spun că nu le e frică atunci când ştiu că pot muri în orice moment, mint sau sunt prea tineri ca să înţeleagă gravitatea situaţiei. Atunci când echipajul nostru este pe teren trebuie să ne asigurăm că civilii care au descoperit bomba nu vor fi răniţi în timpul intervenţiei noastre”.

Pe parcursul anului 2020, echipa pirotehnică a executat un total de 42 de misiuni de asanare a terenurilor de muniţia rămasă neexplodată, precum şi trei şedinţe de distrugere a muniţiei asanate. Anul 2021 a debutat cu foarte multe misiuni ale pirotehnicienilor, mai exact 16 misiuni în primele cinci luni ale anului.

Cele 120 de elemente de muniţie care urmează sa fie distruse în 2021, se prezintă astfel: 26 de proiectile, 9 bombe de aruncător, 90 de cartuşe şi elemente de muniţie. În trecut s-au găsit bombe de aviație, proiectile şi bombe de aruncător de calibre diferite, grenade de mână defensive şi ofensive, cartuşe de infanterie şi elemente de muniţie.

Sfaturi utile privind protecţia populaţiei la descoperirea muniţiei neexplodate

Se interzice:

  • atingerea muniţiilor cu mâna sau alte obiecte;
  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • demontarea focoaselor sau altor părţi componente;
  • joaca copiilor cu diferite muniţii ca: grenade, focoase, cartuşe, proiectile sau alte elemente pirotehnice;
  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe.

”Cetăţenii, care au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate, trebuie să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe imediat organele autorităţilor locale – primărie, poliţie, pompieri, unităţile militare apropiate”, a spus Cpt. Dan Ionașcu, din cadrul Compartimentului Informare și Relații Publice.

Ziua de 31 mai este considerată Ziua Geniştilor Militari pentru că prima unitate de geniu din Armata României a fost înfiinţată la 31 mai 1859. La acea dată, domnitorul  Alexandru Ioan Cuza încuviinţa un raport al Guvernului Moldovei cerea aprobarea constituirii şi întreţinerii unui batalion de geniu, necesar pentru „înaintarea lucrărilor publice”.

Ziua de 31 mai este şi Ziua Rezervistului Militar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.