Acasă Administrație publică Primarul Vasile Pavăl îi invită pe vasluieni la festivitățile dedicate triplei sărbători...

Primarul Vasile Pavăl îi invită pe vasluieni la festivitățile dedicate triplei sărbători de pe 9 Mai

0
Vasile Paval

Data de 9 mai 2021 ne oferă ocazia de a onora, la fel ca înainte, tripla semnificație a acestei zile: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.

În 1877, la data de 9 mai, România a reușit să arate întregii Europe că are puterea alegerii propriului destin și că nici un sacrificiu nu e prea mare pentru obținerea mult visatei independențe statale. Sunt 144 de ani de la această piatră de hotar în istoria țării noastre, iar cuvintele lui Mihail Kogălniceanu – „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare!” – rămân veșnic în memoria noastră.

68 de ani mai târziu, la 9 mai 1945, Coaliția Națiunilor Unite a reușit înfrângerea Germaniei naziste, constituind astfel un reper deosebit de important în crearea Europei de azi. Se împlinesc 76 de ani de la momentul în care sute de mii de ostași români și-au dat viața pentru această victorie, lăsând în urmă familiile înlăcrimate. Sacrificiul bravilor soldați nu trebuie niciodată să fie dat uitării!

1950 este anul în care, tot pe data de 9 mai, Robert Schuman propunea constituirea Uniunii Europene și începerea reconcilierii prin cooperarea economică dintre două vechi state rivale, Franța și Germania.

Vă invităm, dragi vasluieni, să omagiem cum se cuvine eroii zilei de 9 mai de-a lungul istoriei și să participați alături de noi la festivitățile care vor avea loc duminică, începând cu ora 11.50, la „Monumentul Independenței” din municipiul Vaslui (vis-a-vis de Judecătoria Vaslui).

La mulți ani, Românie europeană și independentă!

Cu prețuire,

Al vostru

Primar, Ing. Vasile PAVĂL”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.