O dezbatere dedicată accesibilizării parcursului școlar al copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) și tulburări din spectrul autist (TSA) a avut loc la Vaslui, pe 21 ianuarie 2026, punând pe agenda publică, în termeni concreți, o problemă care afectează direct familii și școli: lipsa unei coordonări reale și a unei imagini unitare asupra fenomenului.
Întâlnirea, inițiată de senatorul Cătălin Mîndru, s-a desfășurat la Centrul de Tineret #întinerEȘTI, reunind reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, CJRAE Vaslui, DGASPC Vaslui și ai Primăriei Municipiului Vaslui, alături de organizații neguvernamentale specializate, parlamentari din comisiile de educație, terapeuți, consilieri școlari, profesori de sprijin, cadre didactice și părinți.
Dezbaterea a fost structurată pe paneluri tematice – de la provocările din școli și vocea părinților, până la intervenție timpurie, servicii suport, adaptări curriculare, formarea cadrelor didactice și politici publice – tocmai pentru a pune în dialog actorii care intervin în etape diferite din traseul educațional al unui copil cu CES/TSA și pentru a evidenția nevoia de coordonare între instituții și profesioniști.
Cea mai grea concluzie prezentată a fost absența unei evidențe unitare privind dimensiunea reală a fenomenului: în județul Vaslui au fost indicate diferențe semnificative între evidențe – 242 de copii cu TSA înregistrați de organizațiile specializate, 808 conform CJRAE Vaslui și 530 în evidențele DGASPC Vaslui – iar participanții au subliniat că această fragmentare îngreunează atât planificarea serviciilor, cât și fundamentarea politicilor publice.
În cadrul discuțiilor au fost menționate și provocări recurente, precum deficitul de profesori de sprijin, formarea insuficientă și neuniformă a cadrelor didactice, adaptările curriculare realizate adesea informal și dificultățile de colaborare dintre școală, familie și serviciile de suport.
Senatorul Cătălin-Emil Mîndru a argumentat necesitatea unei abordări coerente, subliniind că domeniul poate fi gestionat mai bine doar dacă este cunoscută dimensiunea reală a fenomenului și avertizând că datele incerte reprezintă o vulnerabilitate majoră de interes public; totodată, a punctat că atunci când „un copil se pierde între instituții”, lipsa unui responsabil final indică o problemă de design instituțional.
În spațiul public, părinți ai copiilor cu CES semnalează constant o problemă care depășește lipsa resurselor din sistem: pregătirea insuficientă a unor psihologi chiar din unități de învățământ considerate de referință în județ și o cultură profesională care, în anumite cazuri, alunecă spre superficialitate. Pe același fond, există atitudini ale unor cadre didactice lipsite de interes și de răbdare, a căror comoditate se traduce în comportamente nepotrivite față de elevii cu CES – de la ignorarea nevoilor reale și etichetări, până la intervenții neadecvate, uneori agresive, cu efect direct asupra siguranței emoționale și a șanselor de integrare școlară ale copiilor. Asupra acestui subiect vom reveni.
