Acasă Politic Reducerea abandonului școlar. Șanse egale la educație.

Reducerea abandonului școlar. Șanse egale la educație.

0

În fiecare an, aproape câteva sute de copii din județul Vaslui încep anul școlar, însă nu ajung să îl mai termine.

În anul 2018, rata abandonului a fost de 1,64%. Sub acest procent, se află un număr de 473 de elevi care și-au abandonat studiile. Cei mai mulți ajung aproape de finalul studiilor obligatorii, dar nu le mai termină.

Cauza principală a abandonului școlar este sărăcia. Părinții nu au bani să îi susțină pe copii într-un învățământ care este doar teoretic gratuit. Haine, cărți, transport, toate acestea ajung să fie suportate din banii părințiilor de cele mai multe ori. Între supraviețuire și educație, cea dintâi primează.

Nu există soluții universale, iar fiecare caz trebuie tratat după nevoie. În primul rând, trebuie să asigurăm susținere pentru familiile care nu pot susține copiii în școală. Lipsa educației îi aruncă pe mulți într-un ciclu nesfârșit al sărăciei.

Unde nu se poate interveni instituțional, trebuie sprijinită societatea civilă. Există ONG-uri care sprijină reintegrarea în studii a copiilor, iar acestea trebuie încurajate, nu blocate prin birocrație.

Nu în ultimul rând, școlile trebuie să acorde o mai mare atenție elevilor care nu au abandonat, dar se află în situație de risc. Este mult mai ușor să previi, decât să încerci să reintegrezi. Mulți elevi nu își găsesc motivația de a continua. Și ei trebuie sprijiniți. Un sistem de învățământ bun este unul care nu lasă pe nimeni în urmă.

Consiliul Județean Vaslui trebuie să colaboreze mai bine cu autoritățile locale, iar soluțiile să fie adaptate pe specificul localității. În timp, trebuie să reducem abandonul la un minim posibil.

Găsești propunerile USR PLUS pentru reducerea abandonului școlar aici https://bit.ly/2G7ECHZ

Articol de propagandă electorala comandat de Partidul Uniunea Salvați România (partea a alianței electorale ”Alianța USR PLUS”), CUI mandatar financiar 21200251

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.