Acasă Infracțional Scandal la Popeni. Polițiști amenințați cu moartea și avertizați că vor fi...

Scandal la Popeni. Polițiști amenințați cu moartea și avertizați că vor fi loviți cu toporul, de către un bărbat beat. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

0

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Popeni, comuna Zorleni, a fost ridicat în cătușe și arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat cu un topor un echipaj de poliție.

Incidentul s-a petrecut duminică, 31 iulie, când polițiștii fuseseră chemați prin 112 pentru a aplana un scandal provocat de bărbatul în cauză.

”Pe fondul consumului de alcool, bărbatul cercetat manifesta un comportament violent, adresând amenințări cu acte de violență și injurii. Echipajul de ordine publică, din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, care a intervenit, în temeiul sesizării, pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, a fost amenințat cu moartea, bărbatul folosind un topor pentru proferarea de amenințări. Polițiștii au procedat la interceptarea, încătușarea, efectuarea controlului corporal și conducerea persoanei care se manifesta violent, la sediul Poliției, pentru dispunerea măsurilor legale”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui (IPJ).

Polițiștii nu au fost agresați fizic și nici nu au suferit vătămări corporale.

Bărbatul a fost reținut de polițiștii bârlădeni, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a preluat efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

În urma cercetărilor efectuate de către procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad (delegați să efectueze acte de urmărire penală în cauză) și a probatoriului administrat, bărbatul reținut a fost prezentat Judecătoriei Bârlad cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, instanța admițând propunerea și emițând mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii faptelor sesizate și dispunerea măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.