Acasă Politic Surprize pe listele la parlamentare ale PSD Vaslui: Solomon – un pas...

Surprize pe listele la parlamentare ale PSD Vaslui: Solomon – un pas în spate, Popica – locul 1 la Deputați. Gabriela Plăcintă, fosta șefă de la Învățământ, candidează la Senat

0

Surprize de proporții pe listele de candidați pentru alegerile parlamentare ale PSD Vaslui. Una dintre acestea este dată de Adrian Solomon, președintele PSD Bârlad, care face un pas în spate pentru prima dată de când a lăsat funcția de viceprimar a Bârladului pentru cea de deputat, adică din 2008.

De data aceasta, lista de candidați pentru Camera Deputaților este deschisă de Eduard Popica, fostul prefect al județului Vaslui. Solomon nu s-a depărtat prea mult, electoratul PSD regăsindu-l pe locul al doilea.

Altfel spus, o mutare de formă. Raportat la scorul partidului obținut după localele din septembrie, poziția este una eligibilă, așa cum este și cea ocupată de Eduard Prisecaru, care-i urmează lui Solomon.
Dacă pesediștii vor obține procente mai bune decât la locale, o șansă ar putea-o avea și Irinel Stativa.

O altă surpriză ne-o prezintă lista de candidați pentru Senat, unde pe locul 1 a fost desemnat Valeriu Caragață.

Gabriela Plăcintă, fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean Vaslui se află pe locul al doilea, urmată de Gabriela Crețu.

Listele stabilite prin votul celor aproximativ 90 de persoane care au participat, ieri, la ședința Comitetului Executiv al Organizației Județene PSD Vaslui ar putea suferi modificări

Ultimul cuvânt în are Bucureștiul. Reprezentanții din teritoriu s-ar putea trezi cu ”musafiri” impuși de centru (dacă nu or fi știind deja acest lucru), care nu au nicio legătură cu județul Vaslui, dar care, candidând pe listele propriilor lor județe nu ar avea nicio șansă de a ajunge în Parlament. Cum Vasluiul este cunoscut ca un județ prin tradiție roșu, mai-marii partidului l-ar putea folosi (așa cum s-a mai întâmplat și la alte alegeri parlamentare) drept trambulină pentru proscrișii din alte zone ale țării. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.