Acasă Infracțional Tânăr motociclist băgat în spital de un șofer care a vrut să...

Tânăr motociclist băgat în spital de un șofer care a vrut să depășească o coloană de mașini

0

Un tânăr motociclist, în vârstă de 18 ani, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce aproape că a fost spulberat în trafic de un șofer neatent.

Accidentul s-a petrecut luni după-amiază, pe DN 24, între Crasna și Vaslui. Potrivit martorilor, tânărul motociclist venea către Crasna, când șoferul unui autoturism care circula din sens opus, a nesocotit linia continuă și a ieșit pe contrasens în intenția de a depăși coloana de mașini pe care o avea în față.

Nu a reușit să reintre în coloană pentru evita accidentul. Se pare că viața tuturor a fost salvată de faptul că atât conducătorul autoturismului cât și motociclistul au reușit să frâneze puternic, diminuând forța impactului.

În urma accidentului, motociclistul a suferit mai multe traumatisme, însă nu foarte grave. De asemenea, doi dintre pasagerii autoturismului au fost ușor răniți, refuzând să fie transportați la spital.

Șoferul neatent are 52 de ani și este din Vaslui.

A fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.