Acasă Administrație publică Un nou proiect pentru modernizarea a 5,9 ha din Grădina Publică Bârlad,...

Un nou proiect pentru modernizarea a 5,9 ha din Grădina Publică Bârlad, în zona scărilor și a Crucii! Iată cum va arăta spațiul după reabilitare!

0

de Simona MIHĂILĂ

Grădina Publică ”Mihail Sturdza” Bârlad, unul dintre cele mai iubite locuri ale orașului, intră într-o nouă etapă de transformare. După modernizarea realizată în prima etapă, finalizată în urmă cu doi ani cu fonduri europene și de la bugetul local, administrația locală continuă reabilitarea parcului cu o zonă care, până acum, a rămas în afara unei amenajări propriu-zise: scările, perimetrele împădurite de o parte și de alta a acestora și platoul din zona Crucii.

Ieri, primarul Dumitru Boroș, a semnat contractul pentru execuția lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitare Grădina Publică – Etapa II”, o investiție în valoare de peste 8,9 milioane lei. Contractul a fost încheiat cu SC Amenajări IVCONS SRL, iar durata de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Noua etapă vizează zona înaltă a Grădinii Publice, momentan greu accesibilă, nepusă în valoare, cu alei și trepte degradate, mobilier urban uzat, iluminat depășit, diferențe de nivel greu de parcurs și vegetație crescută necontrolat. O mare parte a terenului este impracticabilă, deși oferă perspective frumoase și poate deveni una dintre cele mai atractive zone de promenadă și recreere ale orașului.

Potrivit documentației tehnice, proiectul vizează o suprafață de aproape 5,9 hectare. Spațiul verde rămâne elementul dominant al amenajării, reprezentând peste 96% din suprafață.

Scările și platoul de la Cruce, integrate într-un traseu modern de promenadă

Una dintre cele mai importante intervenții vizează zona scărilor și legătura acesteia cu platoul din zona Crucii. Scările vor fi puse în valoare ca ax principal al acestei părți a Grădinii Publice, iar zonele împădurite din jur vor fi integrate prin alei, trasee pietonale, puncte de odihnă și spații de observare a peisajului.

Terenul va fi modelat și adaptat la configurația naturală a locului. Acolo unde panta este accentuată, sunt prevăzute soluții de stabilizare și amenajare care să facă spațiul sigur și ușor de folosit. Noile trasee vor permite accesul mai coerent între zona de jos, scări, zonele laterale împădurite și platoul superior.

Alei, foișoare, zone de picnic, locuri de joacă și spații pentru sport

Proiectul propune o amenajare diversă, gândită pentru mai multe categorii de utilizatori. Vor fi create trasee de promenadă, spații de relaxare, zone de picnic, locuri de joacă, zone pentru sport și mișcare în aer liber, dar și amenajări pentru activități educative și comunitare.

Zona de picnic va fi reorganizată și completată cu foișoare noi. Sunt prevăzute 7 foișoare pentru picnic, bănci, coșuri de gunoi, cișmele, rastele pentru biciclete și panouri informative. Mobilierul urban va fi înlocuit cu elemente noi, adaptate spațiului verde și integrate în peisaj.

Pentru copii vor fi amenajate locuri de joacă moderne, inclusiv dotări pentru copiii cu dizabilități. Proiectul prevede și traseu motric, zonă de fitness, pistă de alergare, traseu pentru biciclete și spații pentru mișcare în aer liber.

O zonă specială va fi dedicată animalelor de companie, delimitată prin pereți verzi cu plante cățărătoare, astfel încât parcul să răspundă și acestei nevoi tot mai prezente în viața urbană.

Mici amfiteatre înierbate, integrate în pantă

Una dintre cele mai interesante componente ale proiectului este amenajarea unor mici amfiteatre înierbate, adaptate reliefului natural. Nu este vorba despre construcții masive, ci despre spații integrate în pantă, cu gradene din lemn sau trepte placate cu ardezie.

Acestea vor putea fi folosite pentru activități educative, întâlniri comunitare, proiecții în aer liber, momente artistice de mici dimensiuni sau activități dedicate copiilor și tinerilor. Practic, panta naturală a terenului devine un avantaj, nu un obstacol, fiind transformată într-un suport pentru spații de întâlnire și socializare.

Mai multă biodiversitate: arbori, arbuști, plante perene și zone pentru păsări

Etapa a doua pune un accent puternic pe refacerea și îmbogățirea fondului vegetal. În zonă există arbori valoroși, dar și vegetație îmbătrânită, uscată sau crescută haotic. Arborii care pot fi păstrați vor fi întreținuți și corectați, iar cei uscați sau periculoși vor fi eliminați.

Proiectul prevede plantări consistente de arbori, arbuști, flori perene, graminee decorative, plante aromatice și medicinale. Vor fi amenajate zone verzi noi, ronduri, spații cu plante cățărătoare, pergole și pereți verzi.

În plus, sunt prevăzute puncte de observare a păsărilor, panouri informative, căsuțe pentru păsări, adăposturi pentru lilieci și hoteluri pentru insecte. Această componentă transformă zona într-un loc de educație ecologică, unde copiii și adulții pot descoperi mai ușor natura din mijlocul orașului.

Iluminatul va fi modernizat prin corpuri LED și stâlpi noi, iar pe axul central sunt prevăzuți stâlpi dotați cu panouri fotovoltaice. Această soluție urmărește reducerea consumului de energie și creșterea siguranței în parc.

La finalul celor 24 de luni, bârlădenii vor avea la dispoziție mai multe trasee de plimbare, locuri de odihnă, zone pentru copii, spații pentru sport, foișoare, zone verzi regenerate și puncte de observare a naturii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.