Acasă Infracțional Un tânăr din Laza, beat și fără permis, a provocat un accident...

Un tânăr din Laza, beat și fără permis, a provocat un accident de circulație pe o stradă din Vaslui

0

Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Laza, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

La data de 6 decembrie 2023, ora 18.25, Poliția Vaslui a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe strada Avântului, s-a produs un evenimnet rutier, fără victime omenești.

Un echipaj de poliție rutieră, care desfășura activități de patrulare și supraveghere a traficului rutier în municipiul Vaslui, l-a identificat pe conducătorul autoturismului, care acroșase două autoturisme parcate.

Polițiștii au stabilit identitatea conducătorului autoturismului și că tânărul de 22 de ani, din localitatea Sauca, comuna Laza, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe 8 decembrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier l-au reținut pe o perioadă de 24 ore.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, tânărul din Laza riscând închisoarea de la unul la cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.