Acasă Infracțional Vasluian prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă 43...

Vasluian prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă 43 de grame de cocaină

0

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat din Vaslui, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc.

Măsura a fost dispusă după ce, individul, în vârstă de 38 de ani, a fost prins în flagrant, în municipiul Vaslui, în timp ce deținea, în vederea comercializării, cantitatea de 43 grame cocaină.
Vasluianul procurase drogurile de pe teritoriul Marii Britanii și le-a trimis în România, în scopul de a le comercializa pe raza municipiului Vaslui.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate  împreună  cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.