Acasă Infracțional (VIDEO) Cinci persoane reținute pentru furt, în urma unor percheziții la Bârlad

(VIDEO) Cinci persoane reținute pentru furt, în urma unor percheziții la Bârlad

0

Cinci persoane cu vârste între 16 și 35 de ani, au fost reținute în cursul zilei de duminică, în urma unor percheziții domiciliare care au avut loc la Bârlad, într-un dosar de furt calificat.

”Au fost puse în executare 5 mandate de aducere, pe numele a 5 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, toate din municipiul Bârlad, persoanele fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Bârlad, pentru cercetări. Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de Biroul de Analiză a Informațiilor Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.