Acasă Politic (VIDEO) ”Spitalul din Bârlad trebuie să se deschidă pentru bolnavii cronici. Gata...

(VIDEO) ”Spitalul din Bârlad trebuie să se deschidă pentru bolnavii cronici. Gata cu drumurile la Vaslui”

0

Prioritatea zero, cea pentru care voi da totul la o parte încă din prima zi după alegerile de duminică, alegeri pe care sunt convins că de această dată le vom câștiga, este rezolvarea problemei spitalului. Spitalul din Bârlad trebuie să își deschidă ușile pentru bolnavii cronici ai orașului și ai comunelor din împrejurimi. Nu e voie să mai moară oameni puși pe drumuri. Gata cu drumurile la Vaslui” – acesta este mesajul pe care Constantin Constantinescu, candidatul PSD la funcția de primar al Bârladului, l-a transmis la începutul conferinței de presă organizată ieri la sediul PSD Bârlad.

Reconfigurarea listei de priorități a lui Constantinescu s-a produs, a declarat acesta, în urma întâlnirilor electorale din cartierele Bârladului, în ultimele săptămâni. Candidatul PSD spune că numărul celor care își doresc repunerea în funcțiune a spitalului la adevărata lui capacitate este covârșitor și că drama provocată de pandemie estompează orice alte dorințe ale cetățenilor de a avea orașul într-un fel sau altul.

Am văzut cu ochii mei ravagiile pe care l-a făcut în rândul bârlădenilor închiderea spitalului. Nemulțumirea oamenilor nevoiți să meargă la Vaslui pentru tratamente, fie și minore, pentru consult, pentru rețete sau chiar pentru intervenții chirurgicale, a dat multora viața peste cap. Este o situație aproape tragică.Spitalul județean de urgență este extraordinar de aglomerat, lumea de acolo nu era pregătită pentru atâția pacienți și au fost oameni care s-au întors mai bolnavi decât au plecat, că să nu spunem, de oameni care au fost lăsați pe drum sau întorși în mijloacele de transport pentru a ajunge acasă. Deci este o situație imposibilă, a spus Constantinescu.

Acesta spune că situația nu are nicio șansă să se îmbunătățească, atât timp cât specialiștii OMS prevăd o prelungire a pandemiei până la patru ani.

Am informații că inclusiv farmacia spitalului bârlădean a făcut contract cu Ministerul Sănătății pentru medicamente și produse necesare tratării infecției cu COVID, pentru următorii 4 ani. Pentru bolnavii cronici din Bârlad ar fi o tragedie să fie nevoiți să se deplaseze la Vaslui atât de mulți ani”, a mai spus Constantinescu.

Candidatul PSD a anunțat că primul lucru pe care îl va face în noua funcție de primar este să pună în mișcare imediat, ”chiar din prima săptămână”, s-a exprimat el, demersurile pentru repunerea în funcțiune a spitalului.

Trebuie discutat imediat cu autoritățile centrale în vederea identificării unor variante. Propunerea mea este ca, după ce la Secția pediatrie se vor termina lucrările de anvelopare, clădirea să fie destinată exclusiv internării cazurilor de COVID. În această perioadă, cât vor mai dura lucrările, probabil în jur de 10 luni, trebuie pus în funcțiune spitalul de la Negrești și acela să devină unitate suport COVID. În acest fel, s-ar dezafecta spitalul Bârlad și cetățenii municipiului Bârlad, plătitori de taxe și impozite, doritori de servicii medicale corecte, să poate merge la spitalul lor. Nu putem mai putem rezista fără spital”, a declarat Constantin Constantinescu.

Conferință de presă

Publiée par Constantin Constantinescu sur Mercredi 23 septembre 2020

Material de propagandă electorală, comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Vaslui. Cod unic de identificare mandatar financiar coordonator: 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.