Acasă National (VIDEO) Tinerii liberali se pregătesc să preia frâiele României: băutură, distracție și...

(VIDEO) Tinerii liberali se pregătesc să preia frâiele României: băutură, distracție și limbaj suburban la Școala de Vară a TNL, în timpul unii training de profesionalizare

0

Alcool, tutun, zbierete, cuvinte triviale – aceasta este atmosfera ”distinsă” în care s-a desfășurat Școala de vară pentru pregătirea politică a Tineretului Național Liberal.

Evenimentul, care a avut loc în stațiunea Venus, weekend-ul trecut, a reunit sute de tineri liberali, din colțurile țării.

În jurul meselor încărcate cu băuturi alcoolice, cu muzica la maximum, în evidentă stare de ebrietate, tinerii dornici să preia frâiele țării, le-au arătat românilor cât de pregătiți sunt să se instaleze cât mai curând în înaltele funcții politice și administrative.

”M..e PSD” a fost refrenul pe care l-au zbierat obsesiv prin aburii alcoolului, la adresa partenerilor de coaliție, pe toată durata chiolhanului de la malul mării, vajnicii urmași ai brătienilor.

Injurăturile obscene, dansurile deșănțate cântările deocheate au fost, după cum o arată înregistrările video care circulă pe rețelele de socializare, principala grijă a chefliilor liberali, într-un moment în care mii de alți tineri români se pregătesc, plini de lipsuri și de griji, să înceapă anul universitar, pentru a deveni medici, profesori, ingineri, IT-iști.

Reacțiile publice au început deja să apară, una dintre acestea fiind și cea a deputatului Eduard Andrei Popica.

”Ei sunt urmașii Bratienilor? Zilele acestea a avut loc Scoala de vara pentru pregătire politica a Tineretului național Liberal (TNL). Convocarea a avut ca obiectiv, așa cum reiese dintr-un comunicat al PNL, «profesionalizarea echipei de tineret prin traininguri intense și specifice».

Așa ca, târziu in noapte, tinerii liberali au pus in practica, ceea ce in timpul zilei, lectorii domniilor lor i-au învățat la cursuri. Cu un comportament și sunete demne pentru o galerie excepțională de ultrași, sub aburii bahici, tinerii liberali au scandat, cântat și armonizat politica de partid cu ceea ce reprezintă viitorul liberal. Așteptam cu deosebit interes reacția conducerii PNL fata de cele arătate in clipul atasat!”, a scris deputatul social-democrat pe pagina sa de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.