Acasă Infracțional (VIDEO) TIR răsturnat peste un pod, în comuna Todirești

(VIDEO) TIR răsturnat peste un pod, în comuna Todirești

0

Un TIR s-a răsturnat, miercuri seara, de pe un pod într-un pârâu din localitatea Siliştea, în apropiere de Negreşti, în urma incidentului doi bărbaţi fiind răniţi şi unul transportat cu multiple traumatisme la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui, informează AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, la faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2 şi o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

„Un bărbat în vârstă de 48 ani a suferit traumatisme ale membrelor superioare şi inferioare fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, de către ambulanţa SMURD. A doua victimă a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Conform primelor cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, accidentul s-ar fi produs după ce un pneu al vehiculului a explodat în timpul mersului.

„În accident a fost implicat un autotren înmatriculat în judeţul Bacău, care se deplasa pe direcţia Negreşti – Roman. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat în vârstă de 48 de ani, pasager în autotren. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0.08 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru prelevarea de probe biologice”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.