Acasă Local Vom avea spital nou la Bârlad! Iată cum va arăta clădirea și...

Vom avea spital nou la Bârlad! Iată cum va arăta clădirea și ce secții vor fi mutate aici

0

de Simona MIHĂILĂ

Cel mai mare proiect în sănătatea bârlădeană – construirea unui nou corp de spital – a primit finanțarea necesară, așa încât primarul Dumitru Boroș va bifa, la acest sfârșit de mandat, una dintre cele mai așteptate realizări promise.

Noua clădire va avea suprafața de peste un hectar și va fi construită în curtea Spitalului de Urgență ”Elena Beldiman”. Aici urmează a fi mutate secțiile Pneumologie, Psihiatrie și Boli infecțioase. Astfel, va lua sfârșit o perioadă de timp de câteva decenii, în care secțiile spitalului au funcționat în pavilioane aflate la distanță față de clădirea principală a instituției, deteriorate, vechi și care nu îndeplineau criteriile de acreditare necesare funcționării.

Vestea a fost dată marți seară de edilul-șef al municipiului Bârlad, pe pagina sa de socializare. Redăm integral textul mesajului transmis bârlădenilor:

”Dragi bârlădeni,

Orașul nostru intră într-o nouă etapă de înnoire și dezvoltare și sunt foarte bucuros să vă dau astăzi o veste extrem de așteptată de noi toți: construim un nou corp de spital!

Documentația tehnică și, mai ales demersurile pentru obținerea fondurilor durează de câtva timp și, deși, am fost tentat să dezvălui mai devreme marea veste, am preferat să o fac în momentul în care am fost sigur că promisiunea mea de a construi un nou spital va deveni faptă.

 Mai exact, la ora aceasta avem semnată autorizația de construcție.

 Aveți mai jos imagini cu noua clădire, care a fost prezentată recent și în cadrul Conferinței specialiștilor în proiectarea spitalelor, un eveniment cu participare internațională a arhitecților, unde am fost invitați atât eu, cât și dl. Ciprian Feraru, managerul Spitalului ”Beldiman”.

 Noul corp va fi construit pe o suprafață de un hectar.

 Vom muta aici secțiile Psihiatrie, Centrul de Sănătate Mintală, Boli infecțioase (copii și adulți) și Pneumologie.

 Construcția va fi compusă din demisol, parter și 3 etaje.

 La demisol vor fi vestiarele, centrala de dezinfecție a paturilor și materialului sanitar, blocul alimentar și spălătoria.

 Parterul va fi destinat accesului din exterior a pacienților și vizitatorilor către fiecare secție în parte, fiecare având propriul culoar de acces.

 Etajul 1 va găzdui secția Pneumologie (serviciu de primire, ambulatoriu și saloanele cu 48 de paturi).

 La etajul 2 va fi secția Boli infecțioase cu compartimente și saloane pentru copii și adulți; aici vom avea 62 de paturi.

 Etajul 3 va fi destinat secției Psihiatrie (41 de paturi) și compartimentului TBC al secției Pneumologie (26 de paturi).

 Construirea noului spital este o investiție extrem de importantă, care depășește 70 de milioane de euro. Mai mult chiar decât valoarea șoselei de centură sau a proiectului privind Mobilitatea urbană.

 Fondurile sunt asigurate în cea mai mare parte de la bugetul de stat, dar vom avea o contribuție și de la bugetul local.

În spatele acestui mega-proiect stă o muncă uriașă. Le mulțumesc oamenilor mei din primărie, a căror muncă nu este la vederea dumneavoastră, dar care a fost una continuă, susținută, cu multe ore peste program și multe weekend-uri sacrificate. Le mulțumesc, de asemenea, și membrilor Consiliului Local care au votat această investiție.

 Aș vrea să vă mai spun că, dacă acolo, sus, la București, nu s-ar fi dorit construirea acestui spital și ni s-ar fi pus bețe în roate, atunci toată munca noastră și documentația fără cusur cu care ne-am prezentat ar fi fost, probabil, în zadar. Nu se știe dacă am fi avut un spital nou la Bârlad. Așa că le mulțumesc domnului premier Marcel Ciolacu, dar și parlamentarilor Adrian Solomon și Iulian Bîca pentru toată implicarea. Pentru că acesta este adevărul: ni s-au deschis ușile și am fost ajutați”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.