Acasă Administrație publică Consilierul bârlădean Corneliu Constantin Pleșu: ”Bârladul trebuie declarat de Guvern drept oraș...

Consilierul bârlădean Corneliu Constantin Pleșu: ”Bârladul trebuie declarat de Guvern drept oraș calamitat. Bugetul local nu va reuși să suporte repararea infrastructurii distruse de ploi”

0

Reacții din partea oficialilor bârlădeni, în urma potopului care s-a abătut în noaptea de 4 august asupra Bârladului, când puhoaiele au ”măturat” în lung și în lat întreg orașul, distrugând zeci de străzi abia asfaltate, gospodării, clădiri, arhive ale unor instituții, obiective de interes public etc.

Într-o postare pe contul să de socializare, consilierul municipal Corneliu Constantin Pleșu (ALDE) a expus ideea unui demers oficial din partea municipalității bârlădene către guvernanți, pentru ca Bârladul să fie inclus între zonele calamitate.

”Este momentul să se facă urgent o ședință de Consiliul Local în care să se analizeze, pe baza rapoartelor întocmite de departamentele cu atribuțiuni în domeniul, primărie, pompieri, politia locală etc. a filmelor și fotografiilor primite din toate colțurile orașului, care sunt efectele dezastrului. Trebuie depusă o documentație la Prefectura Vaslui și la Guvernul României prin care să se solicite declararea orașului Bârlad drept oraș calamitat, pentru a putea primi fonduri guvernamentale, în urma acestui dezastru”, a declarat consilierul Pleșu.

El a atras atenția că lipsa de reacție a executivului bârlădean va avea drept consecință menținerea pe termen lung a efectelor dezastrului, întrucât comunitatea locală nu are forța financiară de reface distrugerile făcute de viitură.

”Cu fondurile de la bugetul local nu vom reuși nici în doi ani să reparăm măcar ceea ce a fost afectat ca infrastructură și nu vom reuși să acordăm ajutoare celor care au avut de suferit de pe urma acestei calamități! Trebuia ieșit de dimineața pe toate televiziunile și prezentat dezastrul de la Bârlad pentru a sensibiliza opinia publică și factorii de decizie asupra realității pe care o trăiesc bârlădenii. Orașul duce lipsă de o rețea de canalizare pluvială pe măsura rețelei stradale, fiindcă cea existentă este subdimensionată și nu face față ploilor mari. Suntem un oraș în care, la orice ploaie, străzile se transformă în rigole de scurgere, apoi în funcție de cantitatea apei, în pârâuri și râuri care inundă orașul! Nimeni nu poate spune ca realizarea unei canalizări pluviale ar fi îndepărtat total efectele dezastrului, dar funcționalitatea ei ar fi redus semnificativ daunele”, a declarat consilierul Pleșu. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.