Acasă Administrație publică Primăria Vaslui coboară milităria din pod: mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate....

Primăria Vaslui coboară milităria din pod: mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate. Proprietarii și le vor putea recupera doar după achitarea unei taxe și a amenzii

1
  • Primăria Vaslui coboară milităria din pod: mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate. Proprietarii și le vor putea recupera doar după achitarea unei taxe și a amenzii

Autoritățile locale din municipiul reședință de județ coboară milităria din pod, după ce domeniul public a devenit de necirculat din cauza a zeci de autoturisme parcate la întâmplare. Blocajele sunt la ordinea zilei în Vaslui, în ciuda nenumăratelor sensuri unice de circulație, instituite tocmai pentru fluidizarea traficului.

Cât de fericiți de măsurile drastice pregătite de autorități vor fi vasluienii nemulțumiți de lipsa locurilor de parcare, nu se știe. Cert este că cei care nu se conformează regulamentelor municipalității vor scoate bani din buzunar pentru a-și recupera mașinile.

Recent, Primăria Vaslui a făcut public Regulamentul de organizare a serviciului de blocare, ridicare, relocare, transport, depozitare și restituire a vehiculelor staționate sau parcate neregulamentar.

Potrivit acestuia, mașinile parcate aiurea vor fi blocate cu un mecanism special, apoi ridicate şi depozitate în spaţii special amenajate, iar proprietarii vor fi sacționați.

În ce situații va fi blocat un vehicul

Iată câteva dintre situațiile în care vasluienii se pot trezi cu roțile mașinilor blocate:

* în cazul staţionării în parcările publice cu plată, dacă pentru respectivul vehicul nu a fost înregistrată plata eletronică/sms a taxei de parcare sau posesorul/conducătorul vehiculului nu face dovada achitării taxei de parcare, prin afişarea, la loc vizibil, a tichetului pe bordul vehiculului, şi, dacă perioada de valabilitate a tichetului afişat a expirat;

* în cazul staționării în parcările publice cu plată sau fără plată, cu încălcarea marcajelor rutiere specifice locurilor de parcare;

* dacă staționează pe străzile cu sens unic, cu încălcarea marcajelor rutiere specifice locurilor de parcare;

* când ridicarea vehiculelor din locurile unde au fost staționate/parcate neregulamentar este imposibil de realizat din punct de vedere tehnic;

* când nu a fost achitată taxa de Liberă Trecere pe străzile unde a fost instituită, pentru vehiculul în cauză;

* când staţionarea si parcarea vehiculelor aparţinând societăţilor comerciale, a căror masă maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone, s-a făcut în spaţiile dintre blocuri, pe domeniul orașului.

Deblocarea vehiculelor se va face după ce deținătorul face dovada achitării amenzii și a taxei de deblocare.

Tarifele pentru deblocarea roţilor vehiculelor

* 100 lei pentru autoturisme, mopedelor, motoretelor şi motocicletelor și ATV-uri, şi alte tipuri ce depăşesc masa maximă autorizată de peste 3,5 tone;

* 200 lei pentru autoutilitare, microbuze, platforme şi rulote, şi alte tipuri ce depăşesc masa maximă autorizată de peste 7,5 tone;

* 300 lei pentru autocare, camioane, tractoare, remorci şi alte tipuri ce depăşesc masa maximă autorizată de peste 7,5 tone;

* 400 lei pentru vehiculele cu masa maximă autorizată peste 12 tone.

În ce situații vor fi ridicate mașinile

* când sunt parcate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public, în parcuri, cimitire și în zona pieţelor agroalimentare. Toate zonele respective vor fi semnalizate obligatoriu cu panoul adițional de informare ,,VEHICULUL SE RIDICĂ”.

* când sunt parcate pe trecerile de pietoni, înaintea trecerilor de pietoni unde sunt montați piloni, în intersecții, în sensurile giratorii, pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, pe alei pietonale, pe/şi peste spaţii verzi, scuaruri, peluze dintre carosabil şi trotuare etc.

* când sunt parcate în stații de transport în comun ori în cele de taxi

* în cazul în care sunt expuse pe domeniul orașului cu scopul de a fi vândute sau închiriate

* când sunt staționate pe aleile carosabile care deservesc blocurile de locuinţe, punctele termice, platformele de gunoi, posturile de transformare a energiei electrice şi staţii sau posturi de reglare–măsurare ale instalaţiilor de gaze naturale, semnalizate cu panouri adiționale de informare, prin care se dispune ridicarea vehiculului;

* când staţionarea vehiculelor s-a făcut pe căile de acces la platformele proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum şi pe terenurile cu acest regim juridic, în situaţia în care proprietarul a montat în loc vizibil panoul de informare “Acces Auto”, “Garaj”, ori “Proprietate privată” împreună cu panoul adițional de informare, privind ridicarea vehiculului;

Restituirea mașinilor ridicate se va face, după ce proprietarul plătește amenda și taxe de ridicare.

În cazul în care contravenientul nu se prezintă la sediul Poliței Locale Vaslui în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal de blocare şi a dispoziţiei de ridicare, se vor comunica prin poştă cu confirmare de primire, atât actul constatator al contravenţiei cât şi dispoziţia, în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii lor.

În cazul în care proprietarul se prezintă la locul constatării contravenţiei înainte de încheierea operaţiunilor de ridicare, va fi obligat la plata integrală a tarifului de deblocare și a unei jumătăți din tariful de ridicare, iar operatorul nu va mai efectua manevrele specifice măsurilor menţionate.

Tarife pentru ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor

* tariful de ridicare este de – 200 lei/vehicul;

* tariful de transport este de – 150 lei/vehicul;

* tariful de depozitare este de – 30 lei/vehicul/zi

* dacă vehiculul va staţiona în locul special amenajat mai mult de 24 de ore, se va plăti un tarif de depozitare de 30 lei (inclusiv T.V.A.) pe zi, numit şi tarif de staţionare.

Iată ce amenzi riscă vasluienii care parchează neregulamentar

* staționarea pe spațiile verzi, parcuri, cimitire, alei pietonale și scuaruri – 250 lei la 500 lei;

* nedeblocarea unui vehicul în termen de 30 minute – amendă între de la 250 lei la 500 lei;

* blocarea unui vehicul parcat regulamentar în parcările publice cu plată/fără plată – amendă de la 250 lei la 500 lei;

* blocarea/deblocarea sau ridicarea unui vehicul fără dispoziția agentului constatator – amendă de la 250 lei la 500 lei;

* refuzul de a muta vehiculul de pe domeniul public, unde urmează a se interveni pentru lucrări edilitare, după ce în prealabil a fost somat în mod legal – de la 250 lei la 500 lei;

* deblocarea/restituirea unui vehicul cu încălcarea prevederilor prezentului regulament – de la 500 la 1000 lei;

* staționarea cu orice tip de vehicul pe aleile carosabile care deservesc blocurile de locuinţe, punctele termice, platformele de gunoi, posturile de transformare a energiei electrice şi staţii sau posturi de reglare–măsurare ale instalaţiilor de gaze naturale – sancțiune de la 500 la 1000 lei;

* staţionarea vehiculelor s-a făcut pe căile de acces la platformele proprietate privată, precum şi pe terenurile cu acest regim juridic, în situaţia în care proprietarul a montat în loc vizibil indicator sau plăcuţă “Acces Auto”, “Garaj”, ori “Proprietate privată” – amendă de la 500 lei la 1000 lei;

* scoaterea, distrugerea sau sustragerea dispozitivului de blocare a roții – amendă de la 500 la 1000 lei;

* montarea ilegală a unor însemne sau plăcuțe adiționale, pentru rezervarea de locuri de parcare sau a unor sisteme de blocare a accesului – amendă de la 500 la 1000 lei;

* amenajarea ilegală de parcări prin îngrădire, betonare, transformarea spațiilor verzi, pe terenuri ale municipiului Vaslui – amendă de la 500 la 1000 lei. (Simona MIHĂILĂ)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.