Acasă Infracțional (VIDEO) Panică la Ivești! Au luat foc sala de pomeni și o...

(VIDEO) Panică la Ivești! Au luat foc sala de pomeni și o parte din casa parohială a Bisericii Sf. Apostoli

0

Momente de panică la Ivești, sâmbătă seară, când sala de pomeni și o parte din casa parohială a Bisericii Sf. Apostoli din Ivești au luat foc.

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea incendiului. La intervenție a participat și SVSU Ivești.

”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la mansarda anexei, precum și planșeul casei parohiale existând pericolul de extindere la întreaga locuință și la biserică. După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Au ars aproximativ 50 metri pătrați planșeu din lemn și piese de mobilier, șase ferestre și trei uși din PVC. S-au degradat aproximativ 60 metri pătrați izolație termică, piese de mobilier, documente ale parohiei, diverse textile și produse din material plastic.

Au fost salvate restul casei parohiale și biserica. Nu au fost înregistrate victime.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect”, a mai precizat Marius Stanciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.