13 septembrie 1848 reprezintă o pagină glorioasă de istorie naţională scrisă prin lupta purtată acum 173 de ani în Dealul Spirii, de Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.
Curajul şi spiritul de sacrificiu al pompierilor au continuat peste timp, ele fiind reînsufleţite în principalele momente ale istoriei naţionale: la 1877 în bateriile de artilerie de la Giurgiu şi Calafat care au dat semnalul începerii Războiului de Independenţă, ca şi pe fronturile celor două conflagraţii mondiale, luptând cu arma în mână sau intervenind pentru stingerea incendiilor provocate de confruntările armate.
Istoria pompierilor este strâns legată de întreaga devenire a umanităţii. Utilizarea focului pentru transformarea obiectelor din natură, procurarea şi făurirea celor necesare traiului, au determinat o cotitură în existenţa omului. Dacă focul este controlat şi utilizat chibzuit, efectele sale sunt benefice. Scăpat de sub control, focul se întoarce împotriva omului, a agoniselii sale, a mediului social şi natural. Astfel instituţia pompierilor s-a născut din necesitatea obiectivă de a proteja omul în faţa efectelor distructive ale focului.
Momentul istoric de la 13 septembrie 1848 a fost oficializat în documentele instituţionale postbelice, fiind desemnat ulterior ca Ziua Pompierilor din România în toate documentele de funcţionare a Corpului Pompierilor Militari.
Bateriile de pompieri au participat la Războiul pentru Independenţa României din anii 1877-1878, eroismul unora dintre pompieri fiind răsplătit cu cele mai înalte decoraţii de război româneşti şi ruseşti: Steaua României şi Crucea Sfântul Gheorghe.
Bătălia din Dealul Spirii de la București reprezintă actul eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne, constituite în 1830, în urma Păcii de la Adrianopole din 1829
Intrarea în Bucureşti a trupelor otomane a prilejuit unităţilor române prezente în garnizoană – printre care şi Compania de Pompieri – unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român.
Comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şeful garnizoanei capitalei, colonelul Radu Golescu, primise ordin în ziua de 12 septembrie din partea Locotenenţei Domneşti să deplaseze în ziua următoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formate din aproape 6.000 de luptători comandați de Kerim Paşa. Lucrurile au luat însă, un cu totul alt curs. Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puţin timp înaintea sosirii trupelor otomane avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influenţat moralul şi devotamentul ostaşilor, voinţa de a apăra demnitatea naţională.
Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu. Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii între un ofiţer al Companiei de Pompieri (sublocotenentul Dincă Balsan) şi unul otoman. Chiar dacă erau împresuraţi din toate părţile de soldați turci, pompierii români s-au avântat curajoși împotriva otomanilor, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă, lovind fără cruţare inamicul care, în pofida superiorităţii numerice, a fost cuprins de panică. Otomanii au reuşit să pună în poziţie de tragere două piese de artilerie şi au deschis focul asupra pompierilor. Aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi după o scurtă luptă au capturat gurile de foc, pe care le-au întors împotriva duşmanului. Efectele au fost puternice: din rândurile otomanilor au căzut zeci de morţi şi răniţi; numai că, din cauza lipsei de muniţie, în cele din urmă tunurile au fost abandonate.
Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pașa văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului, garantând în schimb „libera ieşire din cazarmă” – angajament care mai apoi nu a fost respectat de otomani.
Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj şi dibăcie în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare.
Primul Parlament al României, apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul şi patriotismul pompierilor militari, acordă în anul 1860 participanţilor la eroicul act, pensii pe viaţă şi prima medalie românească: ”PRO VIRTUTE MILITARI”.
