Stimaţi membri ai Asociaţiei Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” Bârlad,
Dragi bârlădeni,
Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Cu acest prilej, Președintele Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” Bârlad, Nicolaie Mihai, alături de membrii Consiliului Director, doresc ca spiritul Sfintei Sărbători să ne binecuvânteze pe toţi, să pătrundă în sufletele noastre şi să dăinuie în dorinţa de a face lucruri mari și bune.
Sărbătoarea Învierii Domnului să renască speranțe pentru cei aflați în suferință, să aducă pace între oameni, sănătate, bucurie și bunăstare. Marea sărbătoare a Sfintelor Paști să adune în case cât mai mulți membri ai familiilor, care să trăiască emoții dulci și să se bucure de dragostea și respectul celor dragi.
Să ne străduim să fim mai buni, mai înțelepți și mai darnici! Să alungăm gândurile triste și să fim încrezători și uniți!
Sărbători Pascale în binecuvântare, liniște și lumină!
CONSILIUL DIRECTOR AL ASOCIAȚIEI CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR „ELENA CUZA” BÂRLAD