Acasă Local PNL Bârlad și candidatul la Primăria Bârlad, prefectul Daniel Onofrei, nu au...

PNL Bârlad și candidatul la Primăria Bârlad, prefectul Daniel Onofrei, nu au depus nici măcar o floare la mormintele celor doi bârlădeni care și-au dat viața în Revoluția din ‘89

0
Candidat PNL la funcția de primar al Bârladului, prefectul Onofrei și PNL Bârlad au fost așteptați în zadar cu o floare la mormântul eroilor bârlădeni

de Simona MIHĂILĂ

Indiferență dureroasă față de memoria celor doi bârlădeni uciși în floarea vârstei, în timpul Revoluției din 1989, Lucian Marin și Cristian Olaru.

La 34 de ani de când ne bucurăm zi de zi de libertatea câștigată cu prețul vieții lor, ceremonialul organizat de Primăria Bârlad pentru comemorarea eroilor noștri nu a fost de interes nici măcar pentru cei cărora Revoluția din ‘89 le-a adus cele mai mari avantaje: personajele politice cocoțate în funcții înalte doar pe baza culorii carnetului de partid.

Nici PNL Bârlad și nici candidatul său care aspiră să conducă Bârladul, Daniel Garincha Onofrei, devenit prefect de Vaslui chiar și spre propria lui uluire, nu au fost prezenți la evenimentul închinat cinstirii celor doi tineri.

De altfel, din zona politică singurele formațiuni care au onorat memoria lui Lucian Marin și a lui Cristian Olaru au fost PSD și USR.

Pentru Daniel Garincha Onofrei, calitatea de prefect care a ales să bifeze prezența în municipiul reședință de județ a subordonat-o pe cea de concetățean al eroilor bârlădeni. Cu speranța ascunsă că toate acestea vor fi uitate până la alegerile de anul viitor, când familiile celor doi eroi morți vor fi probabil invitate să-i acorde votul pentru fotoliul de primar.

Pentru PNL Bârlad, calea pe care moartea celor doi copii ai Bârladului i-au netezit-o spre a savura beneficiile pe care i le aduce poziția de partid la putere, nu merită nici măcar o floare pe un mormânt.

EDITORIAL Bârladul, înjunghiat pe la spate! Comandă politică împotriva orașului dată de bârlădeanul Daniel Onofrei din biroul de prefect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.