Acasă Administrație publică Campania electorală în Bârladul de altădată. Gogoși cu laxativ pentru electorat și...

Campania electorală în Bârladul de altădată. Gogoși cu laxativ pentru electorat și cum votai cu cine trebuie pentru o pereche de pantofi

0

de Simona MIHĂILĂ

Înarmați cu tot felul de scule și rulete, începeau mai ales pe străzile mahalalelor unde locuia mulțimea nevoiașă să măsoare, să noteze, să facă tot felul de calcule. Apariția lor stârnea curiozitatea localnicilor care, cu mic cu mare, se ațineau pe la porți și pe la garduri. Aflau astfel că erau trimiși de guvernul care, dacă va ieși învingător la alegeri, pe aici vor reface străzile, dincolo vor face fântâni arteziene, în altă parte parcuri, cinematografe, brutării și mai ales spitale. Adversarii politici declarau sus și tare că toate-s numai pungășii”.

Vă sună cunoscut? Vi s-a întâmplat chiar săptămâna aceasta, poate chiar acum dacă ieșiți la poartă sau la scara blocului, să dați nas în nas cu ”specialiștii” care fac măsurători pentru caravanele de lapte și miere ce vor poposi aici, imediat după 27 septembrie, când vom merge la vot ca să alegem noi conducători pentru oraș și județ.

Aflați că rândurile de mai sus zugrăvesc o campanie electorală de la Bârlad, din perioada interbelică, undeva în preajma anilor 1930. Este un citat din povestirea ”Ghiță Hraștină”, a scriitorului bârlădean Romulus Boteanu.

Orice asemănare cu prezentul nu este deloc întâmplătoare. Pentru că atunci, ca și acum, cetățeanul de rând devenea pentru o vreme prioritatea absolută, centrul existenței politicianului candidat.

Nu doar promisiunile și ”pungășiile” caracterizau campaniile electorale ale Bârladului de altădată. Farsele, capcanele și mizeriile făceau parte de asemenea din moravurile politice.

Gogoșile pline cu laxativ împărțite de liberali mulțimii care îi susținea pe țărăniști

 

De pomină rămâne farsa cu gogoșile pline de sare amară împărțite mulțimii chemată de partidul aflat la putere să aplaude înscăunarea prefectului județului Tutova și a primarului de Bârlad.

Se întâmpla după alegerile din 1928, când țărăniștii ieșiseră victorioși împotriva liberalilor.

Vasile Georgescu-Bârlad

Vasile Georgescu-Bârlad, zis ”Conu Vasile”, care era șeful pe județ al Partidului Național Țărănesc, a telegrafiat de la București că sosește la Bârlad unde va anunța ”numirile” de prefect și de primar. A dat ordin să i se facă o primire triumfală. Mii de țărani din satele învecinate Bârladului au primit dispoziție să lase totul baltă prin bătătură și să vină în Gara Bârlad, îmbrăcați de sărbătoare, cu bluze și ițari curați, pentru a ovaționa partidul la putere.

Plini de ciudă, adversarii politici, în frunte cu Grigore Vasiliu (șeful PNL și fost prefect de Tutova) au comandat brutăriilor controlate de liberali ”să fabrice gogoși mari, rumene, dulci, dar și cu doze puternice de sare amară” (în cantități mari, sarea amară are efect purgativ).

Cu o oră înainte de venirea trenului, zeci de vânzători cu coșurile încărcate au năvălit în mijlocul mulțimilor strigând cât îi ținea gura «ia gogoașa țărănistă, 50 de bani bucata!», ceea ce era pe atunci un preț derizoriu. Au năvălit țăranii pe gogoșile «care se și ieftiniseră de cum veniseră țărăniștii la putere» și, într-o bucurie generală, au înfulecat până la venirea trenului”, povestește Romulus Boteanu, martor al acelor vremuri.

Acceleratul a sosit, iar Conu Vasile și noul prefect au fost primiti cu urale, torțe, steaguri albe, marșuri, muzică de fanfară. De o parte și de alta a străzii Gării, spre centru, se formaseră coloane cu mii de oameni care ovaționau.

Intre timp, sarea amară din gogoșile ieftine și bune mâncate cu poftă pe peron a început să-și facă efectul.

Înaintând spre centru, în ritmul cadențat al muzicii de fanfară, mai marii politici s-au trezit fața unui scenariu de coșmar: țăranii au început să o rupă la fugă cu pantalonii în vine, năvălind în curțile oamenilor, căutând înnebuniți closete. Mulți nu au reușit să iasă din îmbulzeală ”făcându-și nevoile apărute instantaneu pe marginea trotuarelor”, sau direct în ițarii de sărbătoare pe care i-au îmbrăcat în cinstea înalților demnitari.

Din miile de participanți, rămăseseră doar câteva sute. A doua zi, târgul era plin de izmene aruncate”, notează Romulus Boteanu.

Groapă de înmormântare săpată în fața porții de către adversari. Câștigătorul alegerilor a căzut și și-a fracturat coastele

 

Altă șicană faimoasă se leagă de numele lui Ion (Iancu) Codrescu, deputat liberal de Bârlad și prefect de Tutova, în vremea lui Cuza.

Plin de invidie pe ”marea glorie la alegeri a domnului Iancu”, principalul său opozant, dl. Nicorescu, a organizat exact în fața casei lui

Dl. Nicorescu (Nicolae Nicorescu, prefect de Tutova 1903)

Codrescu un eveniment ”creștinesc” (extrem de asemănător cu marșul funebru pus la cale de un politician al zilelor noastre).

A adunat sute de oameni cu muzică în frunte și a înscenat un fel de prohod cântând psalmi de înmormântare. Și ca tortul să nu rămână fără cireașă, a săpat o groapă înaintea porții d-lui Codrescu și împrejurul acelei gropi s-au făcut slujbele obișnuite de înmormântare.
– Veșnica lui pomenire! – acesta a fost strigătul, repetat în cor de trei ori de către demonstranți”, scria în vremea aceea ziarul  ziarul ”Bârladul”.

A doua zi, când domnul Codrescu a ieșit cu trăsura, a căzut în groapă și și-a fracturat coastele.

Ulterior, cei doi dușmani s-au împăcat și au devenit aliați.

Farmacistul șarlatan care voia să fie deputat de Bârlad

Vrând să ajungă deputat, farmacistul Grimbergoriade a socotit că promovarea electorală în gazetele locale nu are cum să-i aducă un mai mare succes decât farmecul său personal.

A decis că discuțiile din ușă în ușă, în urma cărora bârlădenii vor fi cuceriți pe loc, sunt tot ce are nevoie pentru câștigarea alegerilor.

Pașii l-au adus, astfel, în Cotul-Negru acolo unde, intrând cu gura până la urechi în curtea unui cetățean, a fost luat în primire de nevasta acestuia. Femeia și-a adus aminte cum farmacistul o înșelase vânzându-i praf de cretă în loc de chinină.

Dacă vorbele de la gura femeii au fost mai grele decât loviturile făcălețului sub ploaia cărora candidatul a ieșit pe poartă, nu se știe.

Cert este că gazetele, cele de care domnul Grimbergoriade nu a avut nevoie ca să îl facă celebru, pot fi consultate și astăzi în Biblioteca orașului. Datorită lor, șarlatania farmacistului a intrat în istoria locală mai mult decât a reușit șarmul pe care a mizat toți banii:

E perciunat și e spițer

Deja el s-a făcut boier

Să fie deputat ar vrea

Această satara belea.

Dar lumea-i zice:

Hai sictir,

Spițerule clistir!” (clistir=irigator pentru clismă – notă istoric Marcel Proca)

Dacă votezi, ai un pantof. Dacă votezi cu cine trebuie, ai toată perechea

 

Altădată, cu prilejul alegerilor a fost înființată o asociație sportivă cu scopul de a rupe afișele de pe zidurile și gardurile orașului. Din societate făceau parte ”polițaiul Palade, sportman reputat care nici nu uza de scară, căci prefectul Vasiliu făcea piedestal; iar Hoțondache, meșter potlogar, făcea strajă împreună cu vreo doi agenți”.

Mita electorală are și ea parfum ”de altădată”. Ca și acum, lupta partidelor se ducea pentru câștigarea categoriei de cetățeni nehotărâți. Uneori, hotărârea era cumpărată cu bani sau cu produse.

De exemplu, la intrarea în cabina de vot primeau o jumate de ”bumașcă” (adică un pantof). După ce își exercitau ”dreptul cetățenesc” așa cum ”trebuia”, primea toată perechea.

Pe atunci, secretul votului era interpretabil. Cabina de vot semăna cu cea de astăzi, adică nu avea acoperiș, dar dacă se făcea cumva ca niște ochi cocoțați pe o scară să vadă cum ai votat, nu era capăt de lume.

Trădătorii descoperiți de privirile suspendate ajungeau acasă pe targă. Concret, în loc de pantofi în picioare, primeau bâte pe spinare. Poliția nu înțelegea de ce, că doar votul era secret.

Ia-l pe frate-meu în politica! Că tot e prost și altfel n-ajunge nimic”

De departe, pentru elocvența lor atemporală, în nemurire rămân înscrise vorbele unui vestit dascăl al locurilor noastre, Ghiță Neștian (profesor de latină, elenă și drept). Era fratele lui Neculai Neștian, la rândul său profesor de economie și drept, ce care a rămas în istoria Bârladului drept unul dintre cei mai însemnați oameni politici din perioada interbelică.

Nicolae Neștian, deputat de Bârlad si prefect al Judetului Tutova

Se povestește că la începutul secolului, când frații profesori Ghiță și Neculai Neștian au venit la Bârlad (din satul Vutcani – n.r.), Grigore Vasiliu (autorul farsei cu gogoșile purgative) i-a chemat la el și le-a spus: «Pe unul din voi îl iau la partid și îl fac om. Dar numai pe unul. Hotărâți voi care va fi acela». Celebrul latinist de mai târziu, profesorul Ghiță Neștian, a răspuns prompt, cu o frază care a rămas celebră: «Coane Grigore, ia-l pe frate-meu, că tot e prost și altfel n-ajunge nimic»”.

Istoria a dovedit că a fost doar o glumă între frați, fără legătură cu ce avea să demonstreze cariera politică de mare impact pentru dezvoltarea zonei noastre, a lui Neculai Neștian.

Am lăsat pentru finalul articolului continuarea citatului cu care am început.

Bineînțeles, după alegeri, guvernanții uitau de promisiuni, deoarece singura lor preocupare era teșchereaua proprie, și astfel treceau anii, veneau alții la putere și alte alegeri, noii veniți se declarau cinstiți, iar începeau măsurătorille și treaba mergea tot așa înainte”.

Dar: ” Lumea, sătulă de mizerie, de insalubritate, spera totuși că «va veni o zi când cineva o va scoate din necazuri»

Parte din sursele de documentare care stau la baza acestui material sunt:

* Barladul odinioară și astăzi (vol. I și III)

* Ziarul ”Bârladul”

* Viața cotidiană în Bârladul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, autori Mirela Proca și Marcel Proca

* Amintiri bârlădene, autor Romulus Boteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here