Acasă Fotoreportaj LEGENDELE BÂRLADULUI Lichiardopol, familia de greci care aduce bâlciul de 68 de...

LEGENDELE BÂRLADULUI Lichiardopol, familia de greci care aduce bâlciul de 68 de ani. De la vagonașul cu sobă pe lemne până la rulotele cu Wi-Fi și aer condiționat (EXCLUSIV)

1

E bâlciul, la Bârlad! Până pe 29 august, de ”Sân’ Ion de vară”, ziua în care de peste un secol și jumătate are loc temeiul”, instalațiile de agrement se învârt frenetic. Cele mai multe și mai sofisticate îi aparțin familiei Lichiardopol, cea care, de exact 68 de ani, aduce bâlciul la Bârlad, așa cum o face și la Tecuci, Vaslui, Galați, Botoșani, Suceava etc.

Cu excepția anului pandemic 2020, când toate distracțiile în aer liber au fost interzise, din 1950 neamul Lichiardopol, greci veniți pe pământ românesc la sfârșitul anilor 1800, este nelipsit la Bârlad.

Părinți, bunici, nepoți, unchi și mătuși bat țara în lung și-n lat, nedespărțiți. Vară de vară, în fiecare august, rulotele ”Lichiardopolilor” străjuiesc perimetrul vast al iujurilor amețitoare.

Din vată de zahăr pe băț s-a făcut primul carusel cu lanțuri

George e numele primului Lichiardopol sosit cu bâlciul la Bârlad. Cu el a început totul. Din 1950 și până în 2013, când a închis ochii, la venerabila vârstă de 85 de ani, George Lichiardopol nu a lipsit nici măcar o dată de la Bârlad.

George Lichiardopol in tinerete

Părinții și bunicii lui, cei care în pragul anilor 1900 au devenit proprietarii șantierului naval de la Brăila, nu s-au gândit o clipă că neastâmpăratul George va trăda profesia de vaporean ca să se facă … circar.

Iată ce povestea bătrânul Lichiardopol în 2003, într-un interviu pe care l-a acordat ziarului Obiectiv: ”Băietan fiind, am plecat de acasă și m-am angajat la Circul Kratel, unde am lucrat 14 ani. Am fost tehnician până când circul a fost preluat de stat”.

La București, peste drum de Circul Kratel, era o cofetărie. Atras de aromele care pluteau în aer, un urs a reușit să iasă din cușcă și a dat buzna printre prăjituri. O tânără care lucra acolo, frumoasă foc, tocmai se pregătea să îl lovească în cap cu o tavă, dar a fost oprită de George, care venise în fugă să recupereze ursul. Fata din cofetărie a devenit nevasta lui. A lăsat totul în urmă pentru a-l urma pe George în lumea mare.

Devenit familist, George nu s-a lăsat în baza salariului de la circ. A pus ban pe ban și a reușit să-și cumpere o mașină de făcut vată de zahăr: ”Unde mergea circul, mergea și mașinăria mea”.

Cu banii strânși, a cumpărat primul carusel cu lanțuri. Unul simplu, după buzunarul său. A urmat un set de leagăne în formă de bărcuțe, apoi caruseluri tot mai mari. Mai toți banii pe care îi câștiga îi investea în echipamente, continuând să ducă o viață modestă.

”Aveam un vagonaș foarte mic în care dormeam, pe un singur pat, patru inși: eu, soția și cei doi băieți. Acolo dormeam, acolo făceam de mâncare. Pentru gătit aveam sobă cu lemne. Vă dați seama cum era pe timp de vară? Când am adus aragazul, nevasta-mea m-a dat afară cu tot cu el, de frică să nu explodeze”, ne povestea, amuzat, bătrânul.

Vizionarul Georghe Lichiardopol: a electrificat iujurile, le-a împodobit cu panouri pictate și cu beculețe colorate care se aprindeau la lăsarea serii

Mai târziu, când banii s-au mai înmulțit, a cumpărat un vagon. Ca să transporte echipamentele dintr-o localitate în alta, închiria tractoare de la stat (remorcile erau tot ale sale). Pentru distanțe mari, întreaga breaslă a bâlcenilor punea mănă de la mână și închiria câte o garnitură de tren cu vagoane-platformă.

George Lichiardopol a fost primul care și-a electrificat echipamentele (care funcționau până atunci cu benzină). A avut ideea de a împodobi caruselurile cu panouri pictate, angajând în acest scop o echipă de pictori iconografi.

Fiindcă majoritatea amatorilor de distracții veneau la bâlci ca și acum, la lăsarea serii, a montat pe caruseluri instalații cu sute de beculețe electrice, așa încât, după apusul soarelui, bâlciul devenea o feerie.

Se prea poate ca singurii care nu au privit cu ochi buni spiritul inovativ al lui George să fi fost membrii fanfarelor. În acele vremuri, muzica la bâlci era asigurată de fanfară. După apariția magnetofoanelor, George a trimis fanfara în istorie.

Moco, Niki, fiii și nepoții. Fiecare are rolul său. Nu există neînțelegeri și totul se împarte după cum au stabilit de comun acord

Astăzi, când bătrânul George nu mai este, frâiele afacerii se află în mâinile fiului său, Michail, sau Moco, după cum îi spun prietenii și familia. Până în urmă cu 9 ani, Moco a făcut echipă cu fratele său, Nicolae (Niki), care s-a stins din viață.

Amândoi au deprins de mici rostul meseriei. În vacanțe munceau alături de părinți, iar după terrminarea liceului nu s-au mai dezlipit de caravană. Nu s-au gândit nicio clipă să facă altă meserie. Și-au întemeiat, la rândul lor, familii. Soțiile lor i-au urmat. Le-au dăruit copii care, după modelul generațiilor anterioare, s-au specializat în afacerea cu instalații de agrement. Fiecare are rolul său. Nu există neînțelegeri și totul se împarte după cum au stabilit de comun acord.

Asta a fost pâinea noastră dintotdeauna. Când tata a îmbătrânit, noi am trecut la cârmă. Eu eram responsabil cu montările, demontările, transportul mașinilor, iar fratele meu, cu partea birocratică. De muncit, efectiv, am început de la 16 ani”, ne-a povestit Moco.

Mâna lui dreaptă sunt cei doi fii – George și Mihai (Miky). Din cele 12 luni ale anului, primele trei sunt de odihnă. Din aprilie încep bâlciurile, majoritatea legându-se de marile sărbători religioase: 23 aprilie (de Sf. Gheorghe) – Botoșani, 15 august (Sf. Maria) – Tecuci, 29 august (Sf. Ioan) – Bârlad. În fiecare din aceste orașe, poposesc în jur de două săptămâni. În rest, merg în localitățile unde sunt organizate diverse serbări, festivaluri, zile ale comunelor, ale orașelor etc. Afacerea s-a extins și în alte direcții: patinoare artificiale, organizare de evenimente, Luna Parck fiind un brand consacrat în domeniu.

”Am crescut printre caruseluri, mâncăm și dormim aici”

Moco e de părere că oricine poate încerca să intre într-o asemenea afacere și poate chiar reuși. Însă e sigur că atunci când este transmisă din tată în fiu, există avantajul experienței și al secretelor din meserie, pe care banii, oricât de mulți, nu le pot înlocui.

”Beneficiile vin la pachet și cu sacrificii. Noi nu avem o viață normală, asta e clar. Am crescut printre caruseluri, mâncăm și dormim aici, iar cei mai mulți dintre noi ne-am și născut în timpul acestor deplasări. Eu sunt născut la Satu- Mare, unul din fiii mei, la Tecuci, chiar pe 15 august, la temeiul bâlciului. Mama și soția mea știau că vor naște pe drum atunci când au plecat de acasă. De fapt, dacă mă gândesc bine, cred că pe perioada sarcinii nici nu au ajuns pe acasă”, povestește Moco.

De la vagonașul mic, cu un singur pat și sobiță pe lemne, cu care a pornit la drum George Lichiardopol în urmă cu 68 de ani, s-a ajuns ca astăzi, urmașii săi să aibă confort de cinci stele. Caravana deține vagoane-dormitor, rulotă-bucătărie și baie, rulotă pentru protocol, toate dotate cu aer condiționat, grupuri sanitare, dușuri, boilere, Wi-Fi.

Organizatorii de bâlciuri sunt obligați prin lege să asigure apă curentă și energie electrică, așa încât în rulotele familiei Lichiardopol e ca în orice gospodărie: frigidere, congelatoare, aragaz, mașini automate de spălat rufe și vase. Nici la capitolul mobilier nu lipsește nimic: canapele, mese, scaune, paturi duble, dresing-uri, dulapuri suspendate.

Moco Lichiardopol si Simona Mihaila

Dar confortul sporit nu este singura schimbare pe care au adus-o vremurile moderne. Mașinăriile din vremea bătrânului George Lichiardopol nu mai au nimic în comun cu cele din ziua de astăzi. Caruselurile cu lanțuri mari și lanțuri mici, bărcuțele în care flăcăii încercau să impresioneze fetele dându-se peste cap, sau balerina nu mai există. Sunt considerate depășite. Amatorii de bâlci vor senzații tari, motiv pentru care familia Lichiardopol își diversifică oferta permanent. Acum, un bâlci ”cool” înseamnă pistă de mașinuțe, trenulețe electrice, rachete, echipamente din categoria ”Extrem”, sky-lift etc.

”Sunt scumpe, ajung la zeci de mii de euro și în doi-trei ani, se demodează. Nu mai sunt vremurile când cu o balerină și cu un carusel de lanțuri și de parașute traversai o jumătate de secol. Acum oamenii se plictisesc repede. Vor nou, vor altceva. Și trebuie să ții pasul dacă nu vrei să te retragi la vatră. Eu, unul, nu am de gând. Să fie pace și bunăstare, pentru ca lumea să vină cu drag. De distracție, ne ocupăm noi!”, asigură Moco Lichiardopol.

***

Cu anii, unii dintre membrii vechii familii Lichiardopol au mai dispărut, unii au apărut, alții și-au găsit iubirea vieții chiar aici, la Bârlad, în timp ce alții s-au desprins de grup lăsându-se ademeniți, în mers, de alte meserii. Oricâte piedici sau, dimpotrivă, oricâte șanse i-ar fi scos destinul în cale, neamul Lichiardopol a rămas la fel de numeros, dar și stâlp de bază al bâlciurilor de la Bârlad și din aproape toată țara.

Citește și:

LEGENDELE BÂRLADULUI Cum era bâlciul înainte de ’90. Comunistul din umbră care a salvat tradiția după ce primarul Frunză a vrut să oprească ”balamucul”

LEGENDELE BÂRLADULUI Casa Roșie, bijuteria construită după modelul Arsenalului din Veneția. Ce secrete ascunde cărămida adusă cu vaporul din Italia

LEGENDELE BÂRLADULUI Podul Verde. De ce a fost aleasă culoarea verde pentru singurul pod din Bârlad declarat monument de patrimoniu național?

Legendele Bârladului Cotu Negru și faima de temut a ”cotenilor” bătăuși

LEGENDELE BÂRLADULUI Singura femeie care a ocupat funcția de prefect al județului este și singura bârlădeancă declarată Miss România: Nathalia Dimopol

LEGENDELE BÂRLADULUI. Podul Pescăriei – de unde vine numele și cine erau în realitate Take, Ianke și Cadâr, cei trei negustori care aveau prăvăliile pe pod

LEGENDELE BÂRLADULUI Intersecția Gura Leului. Povestea cișmelei în formă de cap de leu

LEGENDELE BÂRLADULUI Cum a luat ființă parcul din centrul Bârladului. Drumul de la Parcul Prefecturii la cel al Teatrului ”Victor Ion Popa” Bârlad

LEGENDELE BÂRLADULUI Amintiri aromate din culisele cofetăriilor de altădată. Șerban și ”Capșa” – povestea singurei cofetării rămasă din vremea comuniștilor

LEGENDELE BÂRLADULUI Campania electorală în Bârladul de altădată. Gogoși cu laxativ pentru electorat și cum votai cu cine trebuie pentru o pereche de pantofi

1 COMENTARIU

  1. copil berladnic prin anii q950..nu eream nici bogati si nici saraci lipiti..eream opii insa si cand rzircu a sosit ,noi copii faceam galerie ..si nu numai…am cautat si in final am gasit SLABICIUNEA adica o nisa prin care ajunjeam sub „TRIBJUNA” si de acolo cu putin noroc ..in incinta..s a intamplat odata caci a doua oara nu a mai „tinut figura” si asa am luat o mangaiere care oe mine cel putin m a lecuit..anii 1950..waw ..o lume ss a asternut intre noi..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here