Acasă Fotoreportaj LEGENDELE BÂRLADULUI. Podul Pescăriei – de unde vine numele și cine erau...

LEGENDELE BÂRLADULUI. Podul Pescăriei – de unde vine numele și cine erau în realitate Take, Ianke și Cadâr, cei trei negustori care aveau prăvăliile pe pod

1

de Simona MIHĂILĂ

Pentru tinerii de astăzi Podul Pescăriei este un sens giratoriu. Pentru părinții lor era o intersecție care lega centrul Bârladului de cartierul Podeni, și abia bunicii și străbunicii vorbesc despre el ca despre un paradis. Al târguielilor, al bunătăților, al mirodeniilor orientale și al cămărilor îndestulate. Acela din care s-au desprins pentru eternitate figurile de poveste ale lui Take, Ianke și Cadâr, în prăvăliile cărora halvița, gazul, măslinele negre, chibriturile, rahatul și cuiele împărțeau cinstit aceeași tejghea.

Numele celui mai faimos pod din Bârlad vine din vremea lui Ștefan cel Mare, când prin Bârlad treceau de la Dunăre carele negustorilor de pește. Bârladul era situat pe unul dintre marile trasee comerciale care străbăteau Moldova, cunoscut și sub numele “Drumul Țarigradului”.

Poziția avantajată a urbei le-a adus bârlădenilor un mare privilegiu, oferit de însuși Ștefan cel Mare printr-un document semnat în ianuarie 1495: ”… nici unul din oamenii care trăiesc în Bârlad să nu plătească vama cea mică acolo, la Bârlad, din nici o marfă, afară de acei ce vor căra pește; aceia să dea de o majă (veche unitate de măsură, echivalentul a 50 de kilograme – n.r.) și de o căruță tot cu pește, altceva nimic”.

”Vama mică” era o taxă pe care negustorii o plăteau când intrau cu mărfurile în târgurile importante ale Moldovei.

Mii și mii de care de pește plecate de la Dunăre or fi simțit sub roțile lor balansul scârțâitor al Podului Pescăriei. Un pod de lemn, până la urmă, ceva mai mare decât podurile din Podeni, cartierul al cărui nume de aici se trage: de la zecile de podețe construite pe străzile veșnic inundate.

Inevitabil, Podul Pescăriei a devenit și un înfloritor centru al negoțului de pește. Care a continuat și în timpul domniei lui Petru Rareș. Acesta a menținut scutirea de taxe pe care Ștefan-Voievod le-a acordat-o bârlădenilor.

În timp, chiar dacă negoțul de pește s-a diminuat, Podul Pescăriei a rămas o zonă comercială de referință pentru Bârlad. Așa a trecut prin secolele ce au urmat și așa a găsit-o și începutul anilor 1900, când scriitorul Victor Ion Popa, copil fiind, a locuit împreună cu familia, chiar aici, aproape de Podul Pescăriei.

Atmosfera negustorească de la Podul Pescăriei. Take, Ianke și Cadâr trei modești comercianți, deveniți faimoși

Modestul pod de lemn a avut șansa unei duble faime. Cea dată de întâmplarea de a se fi aflat pe traseul carelor de pește de la Dunăre, precum și aceea izvorâtă din penița lui V. I. Popa, scriitorul care a așternut în nemurire amintirea a trei negustori printre prăvăliile cărora a hoinărit când era copil: Take, Ianke și Cadâr.

Creația literară sub aceste nume ni-i prezintă, dar în realitate altele erau numele celor trei negustori, vecini ai scriitorului. De asemenea, prăvăliile lor nu erau una lângă alta, așa cum ni-i descrie piesa de teatru.
Zona “mirosea puternic a pește și a fructe orientale”, spunea scriitorul Vasile Damaschin, prietenul lui V.I. Popa.

La Podul Pescăriei “se înghesuiau mai multe dughene mărunte de pescărie, coloniale, lumânări, ferărie și mărunțișuri. Pe partea dreaptă era o prăvălie scundă și întinsă, a lui Bizim, căruia bârlădenii îi spuneau <turcu>. La Bizim, care în piesa scriitorului nostru prinsese numele de Cadâr, se vindea gaz, borș și mărunțișuri”, povestește Damaschin.
Turcul era mic de statură, avea trei fete și muncea din greu toată ziua.
Pe partea opusă se aflau mai multe prăvălii, dar cea mai frecventată era tinichigeria lui Iavorschi, “prețuit pentru cum își îndeplinea meseria și cum își servea clienții”.

Urma prăvălia lui Bărbuță, care oferea cereale, după care se afla o altă tinichigerie, cea a evreului Ițic, unde bârlădenii puteau cumpăra și alte lucruri folositoare gospodăriei. Ițic, căruia localnicii îi spuneau “moș Kaner”, este negustorul care l-a inspirat pe Victor Ion Popa atunci când l-a creat pe Ianke.
Cel de-al treilea personaj, Take, i-a fost sugerat de un negustor pe nume Peiu, care vindea încălțăminte (“ghete, bocanci și cisme”).
Chiar la intrarea pe Podul Pescăriei se afla “o micuță prăvălie care vindea bragă și dulciuri, mai ales copiilor în trecerea lor spre școală și țăranilor veniți la târg”.

Adevăratul Pod al Pescăriei nu mai există

Astăzi, Podul Pescăriei, așa cum l-au prins bunicii și străbunicii noștri, nu mai există. În anii ”80, lucrările de reconfigurare a orașului după planurile administrației comuniste l-au desființat. Odată cu bătrânul pod de lemn au fost demolate și zeci de case.

Actuala sistematizare ne prezintă nu unul, ci două poduri, cu balustrade din fier, situate pe un alt amplasament. Unul dintre poduri (cel dinspre nord) este amenajat pe locul unor gospodării din trecut.

Au rămas extrem de puține imagini cu vechiul pod. Una dintre acestea a fost captată de pensula pictorului bârlădean Mihai Adamiu. Lucrarea, intitulată ”Podul Pescăriei”, se află la Muzeul ”Vasile Pârvan” Bârlad.

”Podul Pescăriei”, Mihai Adamiu

1 COMENTARIU

  1. NU ESTE ADEVARAT PETRACHE PEIU /ERA STRBUNICUL MEU .NU EL ESTE TAKE. IAR V.I POPA A STAT IN GAZDA LA O MATUSA DE-A NOASTRA ,ASA CA STIM EXACT CA NU ERA VORBA DE EL.AS FI VRUT SA FIE PT. CA ADOR ACEASTA PISA DAR NU ESTE ASA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here