de Simona MIHĂILĂ
Podul Verde este, ca și Podul Pescăriei, unul dintre reperele simbol ale Bârladului. Dacă Podul Pescăriei a fost consemnat în istorie drept principalul vad comercial al urbei, fiindcă aici plăteau taxele în vremea lui Ștefan cel Mare cei ce treceau cu carele de pește de la Dunăre, Podul Verde are o istorie mult mai romanțată, ce poartă amprenta boierimii de altădată a urbei.
Deși nu este la fel de vechi precum fratele său de la intrarea în Podeni, și nici atât de vizibil precum Podul Roșu, din centrul orașului (situat între Casa de cultură și blocul turn), Podul Verde este singurul pod din Bârlad declarat monument de patrimoniu național.
A fost inclus pe Lista monumentelor istorice fiind primul pod din Bârlad construit din piatră, fier și beton, într-o perioadă în care betonul abia își făcea intrarea în domeniul construcțiilor, în întreaga lume. Vorbim de anii 1850, dată până la care podurile erau construite preponderent din lemn. Doar SUA și câteva țări din Europa aveau în infrastructură poduri ce conțineau, în afară de lemn, elemente metalice (fontă și, ulterior, așa-numitul fier pudlat). Betonul a intrat pe piața construcțiilor, ca un material revoluționar, ca o soluție îndrăzneață, modernă și scumpă.
Construcția Podului Verde, anunțată în presa vremii: ”Va fi construit un pod de piatră peste răpa Căcăinei din deal din gios”
Bârladul a avut privilegiul de a se număra printre primele din țară care au beneficiat de construcția unui pod din beton. Ca toate investițiile de soi ale vremii, și aceasta a fost anunțată în presa locală. Și anume în publicația ”Foaie oficială”, care a scris în 1847, că ”va fi construit un pod de piatră peste răpa Căcăinei din deal din gios”.
Era vorba de ceea ce noi cunoaștem astăzi sub numele de Podul Verde, construcția spectaculoasă pentru nivelul acelor ani, ce urma să ia locul unui vechi podeț din lemn, șubred și putred.
La momentul în care investiția a fost anunțată în ”Foaie oficială”, domnitorul Moldovei era Mihail Sturdza. Nu este sigur, însă, că podul a fost construit chiar în anul 1847. Unii istorici sunt de părere că Podul Verde a fost construit câțiva ani mai târziu, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, conducător cu viziuni moderne, dornic de a aduce în țara sa tot ce era nou în Europa.
Un pod de lux pentru boierimea orașului
De ce, dintre toate podurile Bârladului (care nu erau puține deloc), edilii au ales să-l refacă pe acesta, e lesne de înțeles.
Podul devenit ”Verde” era punctul de întâlnire a o sumedenie de străzi înțesate de case boierești: strada Nicolae Bălcescu, Constantin
Hamangiu, Gheorghe Emandi și Bulevardul Epureanu. Podul marca granița dintre casele boierești și restul orașului.
„Făcea legătura dintre strada Belvedere, pe care astăzi o știm sub denumirea de Bulevardul Epureanu, și marginea orașului. Nu este vorba de o «margine» oarecare. Era o zonă aleasă, dominată de boierimea bârlădeană, cu ale sale curți și case impozante, înconjurate de vii și grădini”, ne-a declarat profesorul de istorie Elena Monu, proprietara unuia dintre imobilele boierești, cunoscut sub numele de Casa Tuduri, aflat pe Lista monumentelor istorice.
Dintre casele boierilor din acele vremuri, în afară de Casa Tuduri, astăzi mai dăinuie Casa Avocat Cristescu (sediul Protoeriei Bârlad), Casa Xenachis (actualul sediu al CUP), Casa Bulbuc, Casa Șuțu.
Verde ca vița-de vie
Cu o așa companie aleasă, Podul Verde nu putea fi lăsat să treacă neobservat. Arhitecții au ținut să-l impună prin elemente decorative spectaculoase pentru acele vremuri. Detaliile sculptate în piatră, dar și dantelăria balustradelor din fier îi confereau un aer urban luxos, 
transformându-l în scurt timp locul preferat de promenadă și de întâlnire pentru îndrăgostiții secolului trecut.
Culoarea care i-a dat numele fost aleasă chiar de la început și deloc întâmplător. Ca și Podul Verde de la Iași, construcție care nu mai există acum, dar pe care stră-străbunicii o știau lipită de Copou, culoarea podului de la Bârlad a fost inspirată de vegetația abundentă din curțile boierești.
Fără excepție, zona era dominată de livezi bogate, arbuști ornamentali și multă viță-de-vie nobilă. O parte dintre casele bătrânești de pe aceste străzi au încă în bătătură soiuri de struguri din cele care creșteau în curțile boierești ale Bârladului
Podul Roșu – în centru, dar nu la fel de celebru
Ceva mai târziu, după același tipic au mai fost construite alte două poduri: unul pe principala stradă a orașului (fosta stradă Regală,
actualmente Bulevardul Republicii), vis-a-vis de fostul Cinema „Victoria” și care poartă numele de Podul Roșu, și altul paralel cu acesta, pe strada Ion Luca Caragiale (în spatele Casei de cultură, în lateral).
Podul Roșu a fost inaugurat, conform inscripției, la 1 august 1898. Deși se află în buricul târgului, prea puțini bârlădeni sunt la curent cu denumirea lui.
Citeste si:
LEGENDELE BÂRLADULUI Crăciunul și Anul Nou în Bârladul de odinioară
Legendele Bârladului. Cotu Negru și faima de temut a ”cotenilor” bătăuși
LEGENDELE BÂRLADULUI Intersecția Gura Leului. Povestea cișmelei în formă de cap de leu
