Acasă Fotoreportaj LEGENDELE BÂRLADULUI Cum era bâlciul înainte de ’90. Comunistul din umbră care...

LEGENDELE BÂRLADULUI Cum era bâlciul înainte de ’90. Comunistul din umbră care a salvat tradiția după ce primarul Frunză a vrut să oprească ”balamucul”

0

de Simona MIHĂILĂ

Regretatul George Lichiardopol, cel care a adus pentru prima dată pe aceste meleaguri un carusel cu lanțuri care funcționa pe curent electric (și cu care am avut șansa de a sta de vorbă într-unul din popasurile sale anuale la Bârlad, unde venea cu caravana bâlciului), a povestit pentru ziarul Obiectiv cum era bâlciul pe vremea comuniștilor.

Cei 36 de ani în care acest eveniment s-a desfășurat sub umbrelă comunistă au fost cei mai productivi pentru proprietarii instalațiilor de agrement. Explicația este că, lipsiți complet de posibilitatea distracțiilor, bârlădenii luau cu asalt bâlciul. Din dorința de a evada măcar pentru câteva ore din programul anost al zilelor trase la indigo, se călcau de-a dreptul în picioare.

Ca să ocupi o parașută sau un călușel trebuia să te înghesui, să îmbrâncești, să lupți. Uneori, se lăsa cu scandaluri și chiar cu bătăi. Cei trecuți astăzi de 40 de ani își amintesc sentimentul de victorie de pe fețele celor care reușeau să treacă prin gloata încleștată pentru a ocupa anevoie un loc la lanțuri sau la parașute.

Comuniștii nu voiau aglomerație, de teamă că vor pierde controlul

George Lichiardopol

George Lichiardopol ne-a povestit că greutățile au fost resimțite și de agrementiști odată cu venirea anilor de restricție. Nu doar lipsa alimentelor își spunea cuvântul, ci și dorința comuniștilor de a controla totul. Teama izbucnirii unor revolte populare le adâncea vigilența, mai ales că un bâlci putea camufla cu ușurință prezența unor grupări de protest.

LEGENDELE BÂRLADULUI Lichiardopol, familia de greci care aduce bâlciul de 68 de ani. De la vagonașul cu sobă pe lemne până la rulotele cu Wi-Fi și aer condiționat (EXCLUSIV)

”Nu ne-au interzis complet să facem bâlci. Ne lăsau, dar numai cu condiția să avem un număr restrâns de instalații de agrement. La asemenea evenimente se aduna multă lume, iar ei se temeau de asta. Aglomerația reprezenta pentru regim un pericol, căci în cazul unui complot, l-ar fi putut scăpa de sub control cu ușurință”, povestea George Lichiardopol.

Despre primarul Vicol Panainte: Lăsa din taxe, dar și noi eram băieți fini

La Bârlad, doi primari i-au rămas în memorie bătrânului agrementist: Vicol Panainte și Dumitru Popa (zis Frunză). Unul bun și unul rău.

Mandatul lui Panainte (1982 – 1987) a fost cel în care ”bâlcenii” au făcut cele mai multe sponzorizări la primărie. În ciuda ordinelor de partid, primarul știa că grecii din neamul Lichiardopol erau oameni de cuvânt. Avea încredere în ei, așa că nu era foarte sever. În schimb, nu respingea negocierile în urma cărora primăria avea ceva concret de câștigat.

”Panainte lăsa mult de la el, dar și noi eram băieți fini. Nu exista an în care să nu sponsorizăm. Am donat scaune pentru sala de ședință, am donat covoare, mese, dar și alte obiecte de care primăria avea nevoie. Nu ni se impuneau aceste cadouri. Le făceam noi și, în schimb, ni se reduceau taxele”, spunea bătrânul agrementist.

Instalația de sonorizare a ceasului de pe turnul primăriei, donată de familia Lichiardopol

”Lichiardopolii” sunt cei care au donat instalația de sonorizare a ceasului de pe turnul primăriei. Sunt bârlădeni care își mai amintesc că, în urmă cu mulți ani, ceasul de pe turn anunța ora exactă printr-o melodie.

Tot ei au dotat cabinetul primarului cu un frigider, iar cu prilejul uneia dintre vizitele lui Ceaușescu, George Lichiardopol a oferit orașului 50 de metri de mochetă pe care nomenclaturiștii au așternut-o pe stradă, în calea conducătorului.

La un moment dat, în anii 2000, când bătrânul agrementist a venit la primărie să-și plătească taxele pentru bâlci, a văzut covorul făcut bucăți, la ușile diverselor birouri din clădire.

Cum am reușit agrementiștii să scape de capcanele întinse de primarul Frunză

Treburile s-au stricat cu adevărat din ’88. Locul lui Panainte a fost luat de Dumitru Popa, zis Frunză. Acesta a încercat să desființeze tradiția bâlciului. Au fost negocieri dure, a fost nevoie de intervenții în favoarea organizatorilor de bâlci. În cele din urmă, Frunză a cedat. Dar cu o condiție: până pe 23 August să nu audă de ”balamuc” în oraș. Toată suflarea urbei trebuia să fie prezentă la defilări, la serbările dedicate iubitului conducător. Nici vorbă de ”dezmăț”, lanțuri mari și lanțuri mici! Doar baloane, stegulețe, pionieri și cântece patriotice.

LEGENDELE BÂRLADULUI Podul Verde. De ce a fost aleasă culoarea verde pentru singurul pod din Bârlad declarat monument de patrimoniu național?

A acceptat ca bâlciul să se instaleze pe 24 august, așa că în ’88 și ’89, bârlădenii au avut parte doar de cinci zile de bâlci (temeiul fiind, conform tradiției, pe 29 august, de Sf. Ioan).

Sperând până în ultimul moment că organizatorii de bâlci vor renunța, Frunză le-a mai dat o lovitură, interzicându-le să se instaleze în Obor, ca în anii anteriori.

”Ca să ne descurajeze ne-a pus la dispoziție un teren plin de resturi de materiale de construcție. Munți de moloz, cărămizi, bulumaci. O bătaie de joc. Dar nu ne-am lăsat. O fi fost el primar, dar și noi aveam prieteni aici de zeci de ani. Unul dintre ei, care avea un post important, ne-a trimis un buldozer pe ascuns. În trei ore, terenul era ca în palmă de curat. A doua zi, a trecut primarul Frunză pe acolo. Făcea spume la gură de ciudă. Nu i-a venit să creadă ochilor când a văzut toate instalațiile montate”.

Plin de obidă, primarul a încercat să le întindă o ultimă capcană: a întrerupt curentul electric exact noaptea, când bârlădenii veneau în număr mare la distracție.

Dar agrementiștii aveau un as în mânecă: ”Eram dotați cu generatoare de curent, așa că l-am lăsat pe primar cu gura căscată și noaptea, când a văzut baia aceea de lumină”.

O prietenie rară cu un comunist luminat

Probabil că George Lichiardopol nu ar fi reușit să înfrunte piedicile de la Bârlad, dacă o mână din umbră nu l-ar fi sprijinit în tot acest timp.

Vasile Rugină

Mâna unui bârlădean regretat de sute de oameni, unul dintre puținii comuniști care s-a folosit de poziția sa pentru a face bine. Este vorba de Vasile Rugină, un intelectual autentic, fost deputat în Marea Adunare Națională. La Bârlad, a fost responsabil cu învățământul, sănătatea, fabricile, cultura și fondul locativ.

Se născuse și copilărise în Brăila, la fel ca George Lichiardopol. Fuseseră colegi de clasă, prieteni, bătuseră mingea și maidanele Brăilei împreună, când erau puști. După liceu, ficare a luat-o pe drumul său și, zeci de ani, nu au mai știut nimic unul de altul.

Într-o vară a anilor ’80, pe când se afla la Bârlad, Lichiardopol a fost oprit de un necunoscut care i-a spus că la o anume oră să se prezinte la camera cutare, de la primărie.

Moco Lichiardopol, fiul lui George, spune că tatăl său s-a speriat: ”Erau vremurile când puteai fi arestat pentru te miri ce, fără explicații. Tata a răsuflat ușurat când necunoscutul s-a îndepărtat. Faptul că nu a ținut să-l însoțească era semn bun. S-a prezentat la primărie

Vasile Rugină, comunistul care încălca ordinele de partid pentru a ajuta Barladul

așa cum i s-a spus. La birou era un bărbat, cam de vârsta lui. A început să-i pună întrebări cu răspuns inclus: nu ai atâția ani? nu esți din Brăila? nu ai învățat la școala cutare? Pe prietenul tău cel mai bun nu-l chema Vasile? Tata a răspuns afirmativ la tot, extrem de mirat. Cel care îl chestiona era chiar nea Vasile Rugină, dar tata nu l-a recunoscut decât cu mare greutate. Emoția acelei revederi nu se poate exprima în cuvinte. Poate că și tata ar fi fost de nerecunoscut, dar nea Vasile și-a dat seama că este el după ce i-a aflat numele. Unul Lichiardopol, grec de origine, nu putea fi decât prietenul său din copilărie”.

De atunci, până la moartea lui Vasile Rugină, în 2001, nu a fost an în care cei doi să nu se întâlnească. Familiile lor s-au împrietenit, copiii s-au încumetrit, relațiile dintre ei păstrându-se cordiale și astăzi.

În fiecare an în care sosește cu bâlciul la Bârlad, Moco nu uită să meargă la mormântul lui nea Vasile și să aprindă o lumânare. Pentru sufletul lui si pentru vremurile comuniste când fusese el însuși lumina călăuzitoare a bâlciului lui Lichiardopol.

Citește și:

LEGENDELE BÂRLADULUI Casa Roșie, bijuteria construită după modelul Arsenalului din Veneția. Ce secrete ascunde cărămida adusă cu vaporul din Italia

LEGENDELE BÂRLADULUI Podul Verde. De ce a fost aleasă culoarea verde pentru singurul pod din Bârlad declarat monument de patrimoniu național?

Legendele Bârladului Cotu Negru și faima de temut a ”cotenilor” bătăuși

LEGENDELE BÂRLADULUI Singura femeie care a ocupat funcția de prefect al județului este și singura bârlădeancă declarată Miss România: Nathalia Dimopol

LEGENDELE BÂRLADULUI. Podul Pescăriei – de unde vine numele și cine erau în realitate Take, Ianke și Cadâr, cei trei negustori care aveau prăvăliile pe pod

LEGENDELE BÂRLADULUI Intersecția Gura Leului. Povestea cișmelei în formă de cap de leu

LEGENDELE BÂRLADULUI Cum a luat ființă parcul din centrul Bârladului. Drumul de la Parcul Prefecturii la cel al Teatrului ”Victor Ion Popa” Bârlad

LEGENDELE BÂRLADULUI Amintiri aromate din culisele cofetăriilor de altădată. Șerban și ”Capșa” – povestea singurei cofetării rămasă din vremea comuniștilor

LEGENDELE BÂRLADULUI Campania electorală în Bârladul de altădată. Gogoși cu laxativ pentru electorat și cum votai cu cine trebuie pentru o pereche de pantofi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here