de Simona MIHĂILĂ
Ziarul Obiectiv vă invită într-o călătorie unică printre locurile și oamenii de legendă ai Bârladului. Vom zăbovi pe străzi, în case, în intersecții, în parcuri, lângă fotografii sepia, ori pe ulițe prăfuite, unele inexistente în ziua de astăzi, dar atât de vii în amintirea bătrânilor de care încă ne mai putem bucura.
Scormonim în colbul vremii pentru un bob strălucitor de poveste. Îl înșirăm apoi pe firul nemuririi spre a-l lăsa în vitrina cu memorii celor ce vor dori să se hrănească. Și să-și găsească echilibrul într-un trecut, nu neapărat mai frumos, dar, cu siguranță orientat spre valoare și spre curat.
Ziarul Obiectiv vrea să le spună tinerilor de astăzi despre orașul lor. Și celor care vor să rămână, dar și celor care vor să-l lase în urmă. Să știe, de vor povesti cuiva vreodată, de ce Gura Leului se cheamă așa, de ce Podul Pescăriei e la Bârlad și nu în altă parte, de ce există Podul Verde sau de ce cartierele Munteni și Podeni au aceste nume.
Vom mai povesti despre oameni fără de care Bârladul n-ar fi strălucit cândva, despre lucruri mărunte ce au născut iscălituri mărețe la umbra cărora ne ducem și noi existența. Vom povesti despre legendele Bârladului.
Coborâm din tren și primul popas de legendă este Gura Leului. Pentru cineva crescut la Bârlad sună banal. Căci astăzi este un simplu punct de reper, o intersecție oarecare, ce unește Bulevardul Primăverii cu strada Lirei.
Altădată, însă, cei ce coborau din tren și porneau către centrul orașului, erau întâmpinați în capătul Străzii Gării (acum, Primăverii) chiar de un cap falnic de leu, sculptat în piatră, cu o coamă bogată, din gura căruia țâșnea un fir de apă. Celebra apă de pucioasă atât de specifică urbei Bârladului.
Bătrânii orașului spun că cișmeaua a fost construită la puțin timp de la Marea Unire.
Leul trupei de circari, care nu a mai vrut să plece de lângă copiii de pe strada Gării
Este posibil ca inspirația artistului care a realizat sculptura de piatră să fi venit de la o veche legendă de care bătrânii locului și-o amintesc de la părinții lor și care are ca personaj central un leu adus de o trupă de circari.
În vremurile vechi, strada Gării făcea parte din Mahalaua din Jos de Poșta Veche, zonă care desemna marginea orașului. Trupele de circ, la fel ca și șatrele de țigani, obișnuiau să-și ridice corturile la marginea târgurilor. Se pare că odată, printre animalele circarilor a fost adus și un leu.
„S-a atașat așa de tare de localnici, în special de copiii care îl vizitau la cușcă și îi aduceau tot felul de bunătăți, încât leul nu a vrut să plece mai departe cu stăpânii săi. Atunci când caravana a trebuit să își urmeze drumul, leul a început să ragă așa de tare, că s-a auzit în tot orașul. Circarii au mai zăbovit o zi și încă o zi, dar întâmplarea se repeta de fiecare dată. Nu se știe de ce, într-o dimineață, leul a fost găsit mort în cușcă. Fiindcă nu era bătrân și era hrănit numai cu mâncare bună, toată lumea a interpretat că animalul a vrut să moară, căci numai așa putea rămâne lângă copiii de care se legase atât de mult. Circul a plecat mai departe, iar localnicii au înmormântat leul chiar pe locul unde îi stătuse cușca. Din acel loc, mai târziu a izvorât un fir de apă” – așa sună legenda auzită de bătrâna Maria Balan, de la părinții săi, legendă din care ar fi răsărit ideea capului de leu sculptat în piatră.
„Am auzit și eu de această poveste și, ca orice legendă, ar putea avea un sâmbure de adevăr. Am auzit și de cișmeaua de mai târziu și de ornamentul în formă de cap de leu. Dar nu există documente istorice care să explice proveniența acestei denumiri”, ne-a declarat istoricul bârlădean Marcel Proca.
Mitul înghițit de blocuri
Cișmeaua de la Gura Leului a fost o binecuvântare pentru mulți oameni care veneau cu trenul la Bârlad și care coborau însetați. Cișmeaua și-a demonstrat cu adevărat utilitatea abia după primul război mondial. În Bârlad, lipsa apei era, pe atunci, o mare problemă. Edilii căutat tot felul de soluții pentru a asigura necesarul de apă potabilă în oraș.
În „Istoria Bârladului”, cartea scrisă de profesorul Oltea Rășcanu Gramaticu, existența cișmelei este consemnată: „Captările de la
Trestiana (Dealul Mare) erau insuficiente și de aceea se apela la numeroase fântâni, situate pe străzi sau în curțile locatarilor. Era renumită cișmeaua de la Gura Leului, de pe strada Gării, și cea din centru, lângă Podul de piatră. Inexistența canalizării și a unei stații de filtrare a apei a făcut de multe ori, mai ales în sezonul estival, să izbucnească epidemii de febră tifoidă, scarlatină, hepatită etc.”.
Bătrânii își amintesc că în vremurile în care apa era la mare preț, cozile la Gura Leului erau imense. Venea lume de prin toate părțile orașului, cu căruțele trase de cai încărcate cu butoaie din lemn.
Cișmeaua a fost dezafectată undeva în jurul anului 1982, când în zonă a început construirea de blocuri. Capul de leu a ajuns una cu dărâmăturile vechilor imobile.
Citeste si:
LEGENDELE BÂRLADULUI Crăciunul și Anul Nou în Bârladul de odinioară
LEGENDELE BÂRLADULUI Podul Verde. De ce a fost aleasă culoarea verde pentru singurul pod din Bârlad declarat monument de patrimoniu național?
Legendele Bârladului. Cotu Negru și faima de temut a ”cotenilor” bătăuși
